Cei patru pasageri ai microbuzului au scăpat nevătămați
Un microbuz în care se aflau patru persoane a luat foc în trafic, pe DN1, în zona localităţii ilfovene Ciolpani, niciunul dintre pasageri nefiind rănit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov, Petruş Simion, microbuzul a luat foc pe DN 1, pe sensul spre Bucureşti, incidentul fiind anunţat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 07.30.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere şi una de prim-ajutor, incendiul fiind stins în câteva minute.
Petruş a precizat că traficul a fost oprit pe ambele sensuri doar câteva minute, după care a fost întrerupt pe un singur sens.
R.D.