-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:56
No menu items!

Mic ghid de supraviețuire în pandemie – aliații COVID-19 (studii)

spot_img

Virusul SARS-CoV-2 se transmite în principal pe cale respiratorie, dar şi prin contact fizic, iar „linia frontului” se află adeseori la noi în casă, constând în obiecte cu utilizare zilnică. Jurnaliştii de la AFP au publicat miercuri un articol despre „inamicii din interior” – de la butonul ascensorului, la vasul de toaletă -, dar şi despre obiectele bănuite, poate, pe nedrept de propagarea virusului, scrie stiripesurse.ro.

Inamicii declaraţi

Orice obiect sau suprafaţă care au fost atinse sau contaminate prin tuse, salivă şi excreţii sunt susceptibile de a fi infecţioase„, a declarat Amandine Gamble, cercetătoare la Lloyd-Smith Lab din cadrul Universităţii California din Los Angeles.

Potrivit unui studiu publicat săptămâna trecută în revista americană New England Journal of Medicine (NEJM), la care a participat şi Amandine Gamble, noul coronavirus rămâne detectabil timp de două-trei zile pe suprafeţele din plastic sau din oţel inoxidabil şi până la 24 de ore pe suprafeţe din carton.

Aceste date au fost totuşi obţinute în condiţii experimentale şi oamenii de ştiinţă nu au comunicat dacă sarcina virală care a supravieţuit era suficient de mare pentru a rămâne contagioasă.

Trebuie să evităm cu prioritate obiectele şi suprafeţele ce intră în contact cu un număr mare de persoane, precum mesele de cafea, barele din metal din transportul în comun, mânerele uşilor, butoanele ascensoarelor şi întrerupătoarele electrice din spaţiile publice„, a subliniat aceeaşi cercetătoare.

Întrucât nu este posibil să se evite complet atingerea acestor obiecte şi suprafeţe (de exemplu, pentru persoanele care locuiesc în imobile cu spaţii comune sau atunci când oamenii ies la cumpărături), sunt importante spălatul pe mâini şi evitarea atingerii feţei pentru a evita infectarea, dar şi tuşitul şi strănutul în batistă pentru a evita contaminarea celor din jur„, a adăugat cercetătoarea.

Pentru Brandon Brown, medic epidemiolog la Universitatea California din Los Angeles, inamicul sunt „lucrurile pe care le folosim în exterior şi le aducem în interior”.

„La magazin, e posibil să aranjăm lucrurile din portofel după ce am atins suprafeţe şi alte obiecte infectate, fie că sortăm banii, cardurile sau un document de identitate, iar toate aceste obiecte pot fi expuse contaminării”, a precizat el.

Inamicii ascunşi

Nu este exclus ca SARS-CoV-2 să poată totodată să se transmită prin fecale, potrivit unui studiu publicat în revista Nature pe 13 martie şi realizat de un grup de cercetători chinezi.

Experţii asiatici au descoperit urme ale virusului în prelevări rectale operate pe copii.

„Dacă transferul fecal este confirmat, atunci va trebui să ne ferim şi de toalete, fapt ce poate să pară paradoxal pentru o maladie respiratorie, dar care a mai fost constatat în trecut” în cazul coronavirusului aflat la originea epidemiei de SARS în 2002-2003, a afirmat Amandine Gamble.

Recomandările sunt în acest caz dezinfectarea frecventă a vaselor de toaletă şi, mai ales, acoperirea cu capacul înainte de a trage apa, pentru a evita dispersarea picăturilor infectate„, a precizat aceeaşi expertă.

Nu se ştie deocamdată dacă virusul detectat în studiul menţionat era intact sau suficient de puternic pentru a rămâne infecţios, fapt ce poate fi confirmat doar prin plasarea sa într-o cultură de laborator.

Însoţitor fidel, telefonul mobil poate fi considerat şi el „un inamic ascuns”.

„Ne folosim telefoanele mobile toată ziua, fie acasă, la locul de muncă sau în magazinele în care mergem pentru a face cumpărături: el este, deci, foarte expus”, a precizat Brandon Brown.

Însă Francois Balloux, profesor de biologie a sistemelor informatice la Universitatea College din Londra, este de altă părere.

Dezinfectarea telefoanelor mobile ? – „Nu ar strica, dar atât timp cât nu ne împărţim telefoanele cu alte persoane, nu văd de ce o eventuală dezinfectare a lor ne-ar proteja sau ar limita răspândirea COVID-19”, a declarat el.

Inamicii falşi

Expusă prin natura sa la contacte manuale, tastatura de computer ar putea fi bănuită că ar fi un veritabil „cuib de virusuri”, cu atât mai mult cu cât ea este compusă din plastic şi conţine nenumărate adâncituri.

Dar, anumiţi cercetători sunt de părere că rolul ei în propagarea virusului este minor, sau chiar complet absent, dacă se ţine cont de faptul că proprietarul tastaturii, care este adeseori unicul ei utilizator, se spală pe mâini după ce ajunge acasă sau la birou.

Pentru Brandon Brown, apa de la robinet şi alimentele calde prezintă şi ele o inocuitate contraintuitivă.

„Apa de robinet este tratată şi curăţată în manieră centralizată şi nu prezintă pericol în cazul COVID-19”, a afirmat cercetătorul.

În ceea ce priveşte hrana, dacă alimentele crude pe care le cumpăraţi conţin virusul, acesta va fi omorât odată ce alimentele sunt preparate termic„, a precizat el.