2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:18
No menu items!

Metoda „Accidentul”: Peste 20 de escroci s-au împăcat cu victimele şi au scăpat de urmărire penală

spot_img

metode-inselaciuni-folosite-de-escroci-300x194

Peste 20 de escroci specializaţi în înşelăciuni prin metoda „accidentul” au scăpat de urmărire penală după ce s-au folosit de noile prevederi ale Codului penal şi s-au împăcat cu victimele, cărora le-au dat înapoi banii, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, de la intrarea în vigoare a noului Cod penal – care, în cazul infracţiunilor de înşelăciune, permite împăcarea părţilor -, numărul escrocheriilor prin metoda „accidentul” s-a mărit semnificativ la nivel naţional.

Poliţiştii spun că 90 la sută dintre persoanele care comit infracţiuni de acest fel sunt deţinuţi. Aceştia sună din închisoare, la întâmplare, de pe telefoanele mobile cu cartelă deţinute ilegal, la numere de telefon fix.

Escrocii caută să sune în jurul orelor prânzului, când, în mod normal, persoanele tinere ar trebui să fie la serviciu, iar şansele ca la telefon să răspundă un pensionar sunt mai mari.

De multe ori, aceştia se recomandă drept avocaţi şi anunţă persoana care răspunde la telefon că fiul sau fiica acesteia a comis un accident rutier şi este nevoie urgentă de 10.000 de lei pentru o „înţelegere” cu procurorul sau cu victima, au mai spus aceleaşi surse.

În cazul în care persoana sunată depune banii ceruţi în contul indicat de escroc, suma respectivă este ridicată de la bancă de un complice al acestuia.

Potrivit poliţiştilor, pentru a micşora şansele de a fi prinşi, infractorii au început să comunice victimelor conturi ale unor bănci din străinătate. Până acum, în cel puţin două cazuri, sumele au fost încasate de cetăţeni străini de la o bancă din Londra şi de la una din Barcelona.

Prinşi de poliţişti după luni întregi în care au fost monitorizaţi cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), mulţi escroci se folosesc de prevederile noului Cod penal şi cad la pace cu victimele. Mai precis, autorii înşelăciunilor acoperă prejudiciul şi dau păgubiţilor, în plus, sume consistente de bani, pentru a le convinge să accepte împăcarea.

Noul Cod penal prevede că inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani. Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Olimpia Diaconiuc