1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:50
No menu items!

Meteorologii ar putea prelungi până pe 2 martie avertizarea privind valul de viscol și ger

spot_img

Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunţat, luni, în cadrul Comandamentului de iarnă instituit la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) că ar putea prelungi până pe 2 martie avertizările emise deja pentru cele șapte județe din sudul țării, lovite de viscol și ger. 

„Ne aşteptăm ca mâine (marţi-n.r.) dimineaţă să avem minime cuprinse între -18 şi -8 grade Celsius, -20 în depresiunile din estul Transilvaniei şi în Moldova. Miercuri dimineaţă vor fi -21, -11 grade C la scala întregii ţări. De asemenea, pentru zilele de 1 şi 2 martie, vor fi cele mai coborâte valori, chiar mai mult, -22 de grade, inclusiv la Bucureşti -17 grade, chiar -18 grade. De aceea, în analiză, posibilitatea ca miercuri dimineaţă să prelungim avertizarea pentru valul de frig persistent, incluzând şi ziua de 2 martie, pentru că şi pe parcursul nopţii de marţi, miercuri spre joi şi joi spre vineri, ne aşteptăm ca valul de frig să continue să se manifeste, mai ales în regiunile extracarpatice. Includem aici Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia„, a declarat Elena Mateescu, director al Agenţiei Naţionale de Meteorologie, în cadrul Comandamentului de iarnă convocat la sediul Ministerului de Interne.

ANM va analiza, marţi dimineaţă, şi situaţia judeţului Giurgiu şi a Capitalei, pentru a vedea dacă se impune prelungirea avertizării meteo.

„Mâine (marţi- n.r.) dimineaţă vom lua decizia în sensul restrângerii ariei judeţelor afectate şi care se află în momentul de faţă sub incidenţa codului portocaliu. Vom analiza şi Giurgiu şi Capitala mâine (marţi-n.r.) dimineaţă pentru că pe parcursul acestei zile şi în cursul nopţii ne aşteptăm să avem în continuare strat neuniform de zăpadă, însă grosimea să se situeze între 15-30 cm, iar viteza maximă la rafală 65 km/h. Rămân în vigoare până la ora 14.00 cele şapte judeţe din partea de sud-est, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, pentru că aici în continuare vitezele maxime la rafală se vor situa între 60-65 km pe oră, local peste 70 km/h. Pentru ziua de miercuri este posibil ca în continuare în această parte a ţării, pentru cele şapte judeţe să se impună menţinerea, dar de această dată sub incidenţa unui cod galben, pentru că fenomenele sunt în diminuare, comparativ cu zilele acestea, dar viteza vântului se încadrează în emiterea unui astfel de cod, 60-65 km/h şi stratul de zăpadă depus în condiţiile menţinerii acestor manifestări”, a completat directorul ANM.

La comandamentul instituit, luni, la sediul MAI au participat ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, ministrul transporturilor, Lucian Şova, ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, dar și secretarul de stat în Ministerul Apărării, Mircea Dușa.