-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:04
No menu items!

Mesajul preşedintelui României, Klaus Iohannis, de Ziua Naţională: Este momentul să redescoperim mândria naţională

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis românilor că acum este momentul să redescopere mândria naţională, „nu ca pe o etichetă”, ci „în mod sincer”.

Şeful statului a motivat şi de ce a ales o celebrare mai puţin ceremonioasă a Zilei Naţionale a României, optând pentru una mai realistă. În fiecare an, în seara de 1 Decembrie, la Palatul Cotroceni era organizată o ceremonie la care participau foştii preşedinţi ai României, politicieni, ambasadori, reprezentanţi ai sindicatelor şi ONG-urilor, dar şi simpli invitaţi ai şefului statului. Administraţia prezidenţială a anunţat că această ceremonie nu se va mai ţine anul acesta, din respect pentru victimele tragediei din clubul Colectiv.

Vă îndemn să purtaţi în suflet ziua de astăzi ca pe o zi specială – unitatea, solitariatea şi consecvenţa sunt căile care ne vor duce mai departe. De fiecare dată naţiunea noastră şi-a regăsit energia interioară, forţa şi deterrminarea pentru a-şi construi un viitor mai bun. Iar românii şi-au regăsit, mereu şi mereu curajul şi vocea. 1 Decembrie nu este doar o celebrare a trecutului, ci şi prilejul pentru a te conecta mai puternic la prezent, la locul pe care îl avem în Europa şiîn  lume şi de a fi conştienţi de noi înşine.

Klaus Iohannis

Preşedintele ţării a amintit în discursul său şi despre tragedia de la clubul Colectiv, spunând că această tragedie a demonstrat câte lipsuri există în sistem. Dar, pe de altă parte, a mai spus şeful statului, „a scos la iveală şi exemple de curaj şi determinare, dar mai ales, o profundă dorinţă de schimbare căreia va trebui să îi răspundem cu toţii, societate civilă, partide, presă”.