„Scorpionii negri” sunt alături de Halep
Militarii români aflaţi în misiune în Afganistan i-au urat succes Simonei Halep în finala pe care jucătoarea română de tenis o va disputa, sâmbătă, împotriva Mariei Şarapova.
„Scorpionii Negri se mândresc cu rezultatele de excepţie ale Simonei Halep şi sunt alături de campioana noastră în finala de la Roland Garros” – este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
„Scorpionii Negri sunt alături de Halep” şi „Victorie Halep!” au transmis din Afganistan militarii români aflaţi în misiune.
Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), şi s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, devenind prima sportivă din România care ajunge în ultimul act al acestei competiţii, după 34 de ani.
R.D.