-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:16
No menu items!

Mesajul lui Dan Voiculescu, după comunicatul DNA: „Este o minciună și o manipulare”

spot_img

Dan Voiculescu a postat, pe blogul său, o precizare, după ce luni dimineață, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a transmis un comunicat de presă ce conținea și stenogramele unor înregistrări (probe în dosar), potrivit cărora ar fi existat un complot pentru denigrarea DNA – Ploiești, în care ar fi fost implicați atât Voiculescu, cât și Sebastian Ghiță. 

Referitor la informațiile apărute astăzi în presă, fac următoarea precizare: Nu m-am întâlnit cu Sebastian Ghiță după ce acesta a plecat din România. Nici la Belgrad, nici în altă parte. A susține sau a sugera contrariul este o minciună și o manipulare.„, a scris Dan Voiculescu pe blogul său. 

În apărarea șefei DNA – menționată în înregistrările realizate de fostul deputat Vlad Cosma și prezentate în premieră, duminică seara, la emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3 – , dar și a procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură), DNA a aunțat într-un comunicat de presă, că a fost deschis un dosar penal pentru șantaj și a făcut publice probe (înregistrări – n.r.) din această cauză, încălcând astfel legislația penală. 

R.D.