Alexandra Furnea, supraviețuitoare a calvarului din clubul Colectiv, a bâlbelor autorităților sanitare și infecțiilor nosocomiale din România, a scris, sâmbătă noapte, la aproape șase ore de la incendiul mistuitor din Secția ATI a spitalului Piatra Neamț, pe Facebook, despre cine împarte, în opinia ei, responsabilitatea pentru modul în care se înfățișează, chiar și acum, sistemul de sănătate din țara noastră. Reacția tinerei a fost declanșată de imaginile din camerele carbonizate ale spitalului, publicate de televiziunea locală Exploziv TV.
„E trecut de 1 noaptea și singurul crâmpei de lumină din cameră este ecranul mobilului, care a rămas blocat pe fotografia de mai jos. Duhoarea veche, aceea care mi-a străpuns ființa în cenușa din containerul Colectiv, mi s-a întors în nări, confecționată de creierul meu din bestiarul de amintiri rămas în mine după 30 octombrie 2015. E amară și volatilă, ca de plastic încins stropit cu chimicale.
Așa miroase și patul acesta care, pentru cineva, mamă, tată, soț, soție, frate, soră, copil, în loc să fie cuib de vindecare, a devenit coșciug incandescent. Dar ce mă îngrozește nu e miasma chinuitoare care îmi frige, din închipuire, plămânii, ci pata de sânge de pe bucata de așternut, care a rămas neatinsă de foc. Dovada incontestabilă că pe salteaua aceea a ars de viu un om. A ars până când din el nu a mai rămas decât atât: un semn mânjit al durerii ultime – o durere necuprinsă, de nedescris. Intubat, imobilizat, neputincios, nu a izbutit nici măcar să țipe după ajutor, dar sunt convinsă că a simțit flăcările, așa cum le-am simțit și eu. Le-a simțit și s-a temut, așa bolnav și sedat, și s-a rugat la Dumnezeu să nu fie aievea. Degeaba.
Uitați-va bine la imagini. Învățați-le pe de rost. Priviți-le până când sângerați în interior așa cum au sângerat morții din noaptea aceasta în timp ce erau devorați de vâlvătăi, cum sângerează supraviețuitorii în țara lui „avem tot ce ne trebuie”. Tot corupția i-a incendiat și pe ei. Scrutați temeinic fotografiile și adormiți cu ele in gând pentru că aceasta este, de fapt, România adevărată. V-aș zice să mergeți apoi să votați așa, copleșiți de coșmaruri, terifiați că următorii veți fi voi, dar realitatea este că nu mai cred în nimeni și în nimic în seara aceasta. Doare prea tare speranța în țara care tot arde de treizeci de ani încoace, fără să o poată stinge cineva.
Somez autoritățile statului român să facă acum ceea ce nu au făcut pentru noi: să transfere răniții arși grav în centre civilizate din Europa, să nu se ascundă după minciuni autosuficiente, să nu invoce lipsa protocoalelor ca să justifice o crimă. Să ajute, nu să înșele. Să dea o șansă, nu să condamne la moarte. Să arate că au învățat ceva după Colectiv. Dumnezeu să-i odihnească pe cei uciși de România, și să le dea forță supraviețuitorilor. Rușine să ne fie…”