4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:26
No menu items!

Merkel: Statul Islamic recrutează mii de persoane în țările G20

spot_img

Germania a evaluat la 550 numărul cetățenilor săi care au aderat la jihadiștii din Irak și Siria

 

Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) recrutează mii de jihadiști din țările membre ale G20 (cele mai dezvoltate economii ale lumii), a anunțat miercuri cancelarul german Angela Merkel, transmite AFP.

Statul Islamic, care controlează zone extinse pe teritoriul Siriei și în Irak, este „una dintre amenințările cele mai brutale care au existat vreodată la viața locuitorilor din regiune, chiar și la adresa unor state întregi”, a subliniat cancelarul german, într-un discurs susținut în Bundestag (camera inferioară a parlamentului german).

SI atrage mii de combatanți străini din toate țările G20, fie în emisfera sudică sau în Europa. (……) adăugând că „lipsa lor totală de limite și setea lor de a ucide ne amenință, de asemenea, securitatea.

Angela Merkel,

Cancelar german

Germania a evaluat la 550 numărul cetățenilor săi care au aderat la jihadiștii din Irak și Siria. Aproximativ 60 dintre acești au murit în lupte sau în atacuri sinucigașe și încă 180 au revenit acasă, potrivit estimărilor Berlinului.

Autoritățile germane au livrat arme și muniții combatanților kurzi în nordul Irakului în efortul de a-i ajuta să respingă Statul Islamic, dar refuză să se alăture operațiunilor conduse de SUA împotriva jihadiștilor.