2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:00
No menu items!

Merkel: „Am putea deschide acum o nouă etapă” în relațiile franco-germane

spot_img

Angela Merkel si François Hollande

Cancelarul german Angela Merkel a estimat miercuri, în cursul unei întâlniri cu preşedintele François Hollande în capitala Franţei,  că Parisul și Berlinul ar putea „deschide acum o nouă etapă” în relația lor, notează AFP.

„Am putea deschide acum o nouă etapă” în relațiile franco-germane, a declarat cancelarul, reinvestită oficial marți pentru un al treilea mandat, adăugând că Parisul și Berlinul „au lucrat deja împreună foarte intens în ultimele luni”.

Un consiliu de miniștri franco-german se va întruni la 19 februarie pentru”aprofundarea” relației dintre cele două state, a precizat ea.

Pentru Angela Merkel, miza este de „a arată că împreună putem realiza mai multe pentru bărbații și femeile din țările noastre decât dacă am face separat”.

„Vrem să facem Europa să avanseze și să facem din ea cel mai puternic continent din lume”, a mai subliniat dna Merkel în ajunul unui summit european privind Uniunea bancară, care ar trebui să evite riscul unei noi crize în zona euro.

La rândul său, François Hollande a considerat că Franța și Germania împărtășesc acum un „orizont comun ce ar trebui să devină o agendă comună”, adăugând că „Europa are nevoie de relația dintre Franța și Germania, o relație de încredere, o relație puternică, o relație deschisă”.

C.A.