Gheorghe Naghiu, președinte al Confederaţiei Patronatul Român, a fost pus sub acuzare pentru falsificarea numărului de membri în patronat, astfel încât să poată ajunge membru al CES (Consiliul Economic și Social)
Ca să ajungă în CES, Federaţia Patronatul Român condusă de Gheorghe Naghiu avea nevoie că reprezinte 7% din angajaţii din economia naţională. În vara anului trecut, Gheorghe Naghiu a reuşit să obţină recunoaşterea reprezentativităţii organizaţiei sale patronale prin falsificarea unei adeverinţe de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti.
În faţa acuzaţiilor de fals în înscrisuri oficiale, Gheorghe Naghiu a susţinut că documentele, transmise în februarie 2013 instanţei de judecată, au fost puse la punct de „voluntari”. De cealaltă parte, poliţiştii şi procurorii care instrumentează acest dosar susţin că lista care poartă şi semnătura lui Naghiu ca fiind „conformă cu originalul” prezintă „diferenţe semnificative între tabelul depus la instanţă şi cel de la ITM”. Adică în cazul mai multor firme înscrise în patronatul lui Naghiu, a fost trecut un număr mai mare de angajaţi, chiar şi de ordinul sutelor, faţă de cel aflat pe adresa oficială eliberată de ITM.
Consiliul Economic şi Social, organism înfiinţat în România în 1997 după modelul instituţiei europene, are, cel puţin teoretic, rol esenţial în avizarea oricăror propuneri legislative din domeniile: politici economice, financiar-fiscale, relaţii de muncă, protecţie socială, politici salariale, agricultură, transporturi, sănătate, educaţie, cercetare şi cultură. CES are însă şi atribuţii de analiză şi poate propune adoptarea unor acte normative. O statistică pe 5 ani, din 2011, arată că, în realitate, CES nu a fost consultat cu privire la aproape trei sferturi din actele normative publicate în Monitorul Oficial. CES este alcătuit din 45 de membri, câte 15 ai confederaţiilor patronale, sindicatelor şi societăţii civile.
Mihaela Chiper