Cei patru membri ai trupei ABBA s-au reunit sub același acoperiș miercuri la Stockholm, cu ocazia deschiderii unui restaurant, dar au ținut să precizeze că nu vor mai urca împreună pe o scenă.
Întrebat de presă, unul dintre ei, Benny Andersson, a spus că „nu crede” că se vor mai afla împreună pe o scenă.
„Suntem aici pentru a sărbători”, a declarat și Bjoern Ulvaeus.
Membrii ABBA, idoli ai muzicii disco din anii 70, cu ținutele lor de scenă exuberante și prezența lor antrenantă, nu au mai fost văzuți în același loc din 2008, când au venit separat, având mare grijă să nu fie fotografiați împreună.
Din 1974, grupul care a cântat împreună timp de zece ani, ar fi vândut peste 380 de milioane de albume în întreaga lume.