6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:49
No menu items!

Meleșcanu: Băsescu, singurul președinte al României care a cerut lista ofițerilor acoperiți

spot_img

Fostul director al SIE a declarat că a refuzat să-i funizeze președintelui Traian Băsescu astfel de informații, conform legii

Basescu_SRI

Fostul director al Serviciului de Informații Externe (SIE) Teodor Meleșcanu, candidat independent la Președinția României, a declarat, marți, că Traian Băsescu este singurul președinte al României, din 1990 încoace, care a cerut serviciilor liste cu ofițeri acoperiți. Meleșcanu a arătat că, prin declarațiile făcute luni noapte Băsescu a încălcat legea.

Traian Băsescu este primul preşedinte din 1989 şi până astăzi care a solicitat serviciilor de informaţii liste cu ofiţerii acoperiţi. La ce i-au folosit, aţi văzut aseară.

Teodor Meleșcanu
fost director SIE

Fostul șef al SIE a susţinut că răspunsul pe care i l-a trimis preşedintelui la o astfel de solicitare a fost în numele Serviciului, respectiv ce prevede legea.

El a spus că este vorba de Legea 1/1998, susţinând că, prin declaraţiile făcute luni, preşedintele a încălcat prevederile acesteia. Este vorba despre prevederea care stabileşte că „sursele de informaţii, metodele şi mijloacele de muncă nu pot fi dezvăluite faţă de nimeni şi în nicio împrejurare„.

La momentul respectiv, teoretic, aveam două responsabilități. Una – să respect legea și a doua – să nu respect legea, o variantă pe care am respins-o de la început. Răspunsul pe care l-am transmis președintelui nu a fost al meu, ci al instituției.

Posibilitatea legală ca președintele să lucreze cu o instituție a statului român, cu un serviciu de informații, fără știrea conducătorului acestei instituții, reprezintă o dublă încălcare a legii.

Vă garantez că Serviciul de Informații Externe nu s-ar compromite niciodată cu asemenea practici. Mai mult, ori de câte ori au fost, telefonic, solicitate informații sau participări la reuniuni de la Cotroceni, ofițerii de informații m-au informat, au primit aprobarea mea și mandatul necesar pentru ceea ce aveau de spus acolo.

Sunt profund dezamăgit de modul în care președintele își încheie mandatul. După 10 ani în care serviciile de informații au slujit în permanență interesele României, este ilegal și imoral să fie târâte într-un scandal electoral. Este o dovadă de naivitate să se creadă că un astfel de scandal poate aduce beneficii unui anumit candidat, pentru că românii știu foarte bine de ce nu votează un candidat sau altul.

Teodor Meleșcanu
fost director SIE

Meleșcanu a mai precizat că, deși nu a fost inițiată de el, hotărârea de guvern din 2013, la care Băsescu a făcut referire, este oportună, pentru că ar fi existat posibilitatea ca informațiile să fie utilizate în campania electorală.

În legătură cu HG din 2013, potrivit Constitutiei și celorlalte legi în vigoare, serviciile de infomatii și șefii acestora nu au drept de inițiativă legislativă. Consider că hotărârea de guvern e oportună, pentru că ar fi existat posibilitatea ca informațiile să fie utilizate în campania electorală, cum ați văzut aseară.

Teodor Meleșcanu
fost director SIE

Cât despre declarațiile făcute de Traian Băsescu potrivit căruia Victor Ponta a fost ofițer acoperit al SIE, în perioada 1997 – 2001, Meleșcanu a conchis: „Eu nu acopăr și nu descopăr pe nimeni”.

Meleșcanu: Băsescu a cerut la SIE să aibă acces la toate informaţiile; i-am răspuns că nu la surse

Fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu a mai declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu a fost la sediul Serviciului, dorind o întâlnire cu toată conducerea operativă, în care a cerut să aibă acces la toate informaţiile. Răspunsul a fost că are tot ce e necesar pentru preşedinte, dar nu şi sursele.

Meleşcanu a spus că, la respectiva întâlnire, Băsescu „şi-a exprimat şi argumentat decizia că trebuie să aibă acces la toate informaţiile„. El a precizat că răspunsul conducerii SIE a fost că preşedintele are acces la toate informaţiile care-i servesc în activitatea de şef al statului, dar nu şi la surse sau orice altceva ce ţine de „bucătăria internă”.

Da, președintele a venit la sediul serviciului și a cerut să aibă o discuție cu toți membrii biroului executiv al serviciului, la care am participat și eu și toți ceilalți directori adjuncți. (…)Și-a exprimat și și-a argumentat poziția că trebuie să aibă acces la toate informațiile. Răspunsul nostru a fost că absolut la toate informațiile are acces, potrivit principiului „need to know” („nevoia de a cunoște”), toate informațiile care servesc președintelui pentru îndeplinirea cu succes a atribuțiilor sale – președintele are acces deplin. Legătură cu surse, cu modalități, asta este de fapt bucătăria noastră. Deci, e o deosebire foarte clară între produsul muncii noastre, informațiile pe care le punem la dispoziția decidenților politici și modul în care le obții – chestiune care ține de bucătăria internă a serviciului.

Teodor Meleșcanu
fost director SIE

Teodor Meleșcanu a precizat că aceste afirmații ale sale pot fi probate, deoarece întâlnirea de la sediul SIE a fost înregistrată.