4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:33
No menu items!

Medicul militar care a încercat să se sinucidă, anchetat penal. Legătura cu una dintre doctorițele de la Pantelimon

spot_img

Medicul anestezist care ar fi încercat să se sinucidă într-o toaletă publică din Brașov este conștient, în stare stabilă, dar nu a putut fi audiat, deocamdată. Anchetatorii urmează să îl întrebe de unde a avut substanțele folosite. 

Medicul, în vârstă de 53 de ani, care ar fi încercat să se sinucidă injectându-și o substanță de uz medical, se află sub supraveghere la Spitalul Militar din Brașov.

„Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov pentru a primi îngrijirile medicale necesare, ulterior fiind transferat la Spitalul Militar din Brașov.

În prezent, persoana este conștientă, însă nu a putut fi audiată de organele de Poliție”, a transmis prim-procurorul Anca Loredana Gheorghiu.

Ministerul Apărării Naționale a verificat stocurile din substanța pe care, aparent, medicul și-a injectat-o.

Verificările au avut loc la spitalul din Capitală unde acesta lucrează la Terapie Intensivă.

Dacă din punct de vedere medical sunt considerate sedative, juridic sunt stupefiante. Pentru că bărbatul are grad de colonel, de cazul său se vor ocupa procurorii Parchetului Militar din București.

După incidentul grav în care a fost implicat medicul militar, procurorii DIICOT Brașov au fost primii care au deschis un dosar de cercetare penală pentru o posibilă deținere ilegală în vederea consumului propriu de substanțe aflate pe lista celor cu regim special.

În paralel, Parchetul Militar București s-a autosesizat și a deschis o anchetă penală care îl vizează direct pe doctor. Deocamdată, urmărirea penală este doar in rem, adică procurorii cercetează faptele respectivului care ar putea fi considerate infracțiuni.

Ancheta trebuie să lămurească  cum a intrat anestezistul de la spitalul militar în posesia substanței pe care și-ar fi injectat-o.

Interceptat când vorbea cu o doctoriță arestată 

Bărbatul este medicul anestezist Cristian Pleșa, care lucrează la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală.

Numele său apare în referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București pe numele celor două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon.

Pleșa a fost interceptat în timp ce vorbea cu iubita lui, numită „Doamna cu coasa” în documentele judiciare întocmite de anchetatori, potrivit Antena 3 CNN.

                                                                                                              Adina Bucur