1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:50
No menu items!

Ce l-a sfătuit nașul Băsescu pe Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei

spot_img

Cătălin Cîrstoiu, directorul Spitalului Municipal Universitar din București, a fost prezentat oficial miercuri de liderii PSD și PNL București drept candidat la Primăria București.

„Eu sunt medic, sunt profesor universitar, nu sunt om politic. Până astăzi nu am avut carieră politică, dar PSD şi PNL scoate pentru prima oară un produs, ca să spun aşa, candidatul la Primăria Capitalei. Am discutat despre idei, despre planuri, despre lucruri care pot fi schimbate. Am început, încet-încet, să armonizăm nişte obiective care iată au dus la un plan unic pentru bucureşti, pentru o capitală, pentru un viitor. Sigur că întrebaţi de de un doctor a luat decizia să accepte o asemenea provocare? Aşa cum echipa mea, cu mâinile mele, cam 4.000 de pacienţi îşi găsesc an de an o soluţie medicală”, a spus Cătălin Cîrstoiu.

Acesta a mărturisit că a reuşit să învingă o boală grea cum este cancerul şi a observat la Bucureşti, „prin diverse elemente de diagnosticare are aceeaşi boală” care l-a obsedat mult timp al vieţii lui. „Făcându-vă această mărturisire, poate puţin dureroasă, este că împreună vom învinge şi vom face împreună un oraş sănătos”, a completat Cîrstoiu.

„Dacă ar fi să vă fac o mărturisire personală, poate că una dintre obligaţiile faţă de pacienţii mei a fost să asigur la Spitalul Universitar tratamentul unor boli grave, cancer şi am făcut-o, zic eu. Are cel mai modern buncăr de radioterapie care există în Europa de Est. În scurt timp va fi funcţional. Uitându-mă la acest oraş, am văzut că probabil, prin diverse elemente de diagnosticare, are aceeaşi boală, boala asta care m-a obsedat multă vreme a vieţii mele. În faţa dumneavoastră aveţi un supravieţuitor al acestei boli. Sunt sigur, făcându-vă această mărturisire, care pentru mine este puţin dureroasă, că împreună vom învinge un oraş bolnav şi îl vom face împreună un sănătos. Asta am făcut toată viaţa”, a mai precizat candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, adăugând că „sunt sigur că peste 85 de zile mă veți întreba cum mă simt ca primar general al Capitalei”.

Ce l-a sfătuit nașul Băsescu

Cătălin Cârstoiu a dezvălui că a discutat cu Traian Băsescu, nașul său de cununie, înainte să ia decizia de a candida.

”Am avut o discuție lungă cu Traian Băsescu, ca într-o familie și mi-a explicat de ce nu este bine să candidez și mi-a dat argumente strict umane. Și tatăl meu m-a sfătuit să nu candidez, dar eu nu i-am ascultat, așa sunt eu, nu prea ascult.

Să îl întrebați pe Traian Băsescu dacă mă votează”, a mai spus Cătălin Cîrstoiu.

​Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, l-au prezintă, miercuri, pe candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, într-o conferinţă de presă organizată la Parlament și la care au participat şi liderii PSD și PNL Bucureşti, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, coordonatorii campaniei pe Bucureşti.

Gabriela Firea a declarat că îşi doreşte „ca bucureştenii să simtă că au autorităţile de partea lor, să simtă că ne dăm mână şi trecem peste poate pasiuni personale, să nu le spun orgolii, şi punem într-adevăr ca de fiecare dată, oamenii pe primul loc”.

„Pe noi puteti conta, pe PNL, pe echipa noastră, dincolo de orgolii și lupte contează ce rămâne în urmă. Timpul sandalului a trecut. Timpul incompetenței, al lentorii și al indolenței a trecut. Redăm Bucureștiul bucureștenilor. Să nu faceți micul Paris, să faceți marele București”, a declarat la rândul lui, Sebastian Burduja.

„Bucureştiul este într-o situaţie de criză”

Liderul PNL Nicoale Ciucă a subliniat că cele două poartide au venit cu un om care nu a făcut nimic în viaţa dumnealui decât să slujească oamenii, într-o instituţie în care oamenii chiar au nevoie de ajutor când le este mai greu, care nu e interesat de afaceri.

”Activitatea politică în ţara noastră este percepută de români va fiind una egoistă în care politicienii sunt interesaţi mai mult de ce se întâmplă cu ei şi nu ce se întâmplă cu cetăţenii. Personal, consider că această stare de fapt se poate schimba. De când am intrat în Armată şi până acum am fost în slujba ţării şi a românilor, iar atunci când ţării i-a fost mai greu, după o perioadă de instabilitate politică, suprapunere de crize, am considerat că e momentul să lăsăm deoparte orice orgoliul, tot ce a însemnat istoria confruntării dintre cele două cele mai mari partide şi să construim această mare coaliţie, care şi-a asumat trecerea României prin aceste situaţii dificile”, a spus Nicolae Ciucă în cadrul evenimentului.

Liderul PNL a precizat de ce nu au decis să vină cu un candidat om politic:”Am venit cu un om care nu a făcut nimic în viaţa dumnealui decât să slujească oamenii, de dimineață până seară, într-o instituţie în care oamenii chiar au nevoie de ajutor când le este mai greu. Am venit cu un om care nu este interesat de afaceri, de scena şi dezbasterile de la tv, care este interesat să facă lucruri, este interesat ca împreună cu echipa dumnealui (..) să se preocupe de probeleme Bucureştiului”, a afirmat Ciucă.

Preşedintele PNL a declarat că Cîrstoiu că ”este un medic recunoscut, este decanul Facultăţii de Medicină, managerul Spitalului Universitar şi are în subordine 3.500 de oameni, care tratează anual aproximativ o jumătate de milion de pacienţi”.

”Şi, ceea ce este important, în fiecare zi gestionează situaţii de criză, ori Bucureştiul este într-o situaţie de criză”, a mai spus Ciucă.

„Nu m-am certat cu Firea, nici cu Burduja”

La rândul lui, liderul social-democrat Marcel Ciolacu a declarat că primarul general trebuie să coordoneze o echipă și să fie un catalizator al oamenilor performanți din toate domeniile.

„M-am săturat să văd explicații de ce nu se poate. Când se apropie alegerile vin politicienii și încep să explice cum adversarii politici le-au tăiat aripile și ei aveau o viziune extraordinară. Sunt excepții întotdeauna și cum spuneau Firea și Burduja, cei trei primari de sector pe care nu i-am văzut plângându-se de ce nu pot face. Au spus că ar fi putut face mai mult. Vorbim de Capitala României, de un primar general care trebuie să coordoneze o echipa care trebuie să fie un manager și un om catalizator al oamenilor performanți din toate domeniile.

Vorbim de un primar general care să fie căutat și să primească vizite ale altor primari europeni și mondiali. Nu am văzut acest lucru până acum. După 32 de ani de la revoluție vedem în continuare cum se fac drumuri, cum nu avem căldură, cum vorbim de termoficare, cum vorbim de fiecare copac din pădure, dar pierdem perspectiva.

De când sunt premier nu m-a căutat niciodată primarul general. L-am întrebat pe Simonis dacă el a fost căutat, mi-a spus că nu. Ce poți construi? Dacă venea la mine categoric am fi căutat soluții. Asta moștenim, un București fără program și fără perspectivă. Primarul general se laudă cu lucrurile și proiectele lăsate de Firea. Sunt convins că Firea ar fi început mai rapid lucrurile, având experiență. Am văzut entuziasmul lui Burduja și știința de a împinge lucrurile mai departe.

Doctorul Cîrstoiu nu a stat cu mâna întinsă la Guvern, a făcut proiecte europene și a dezvoltat Spitalul Universitar. Am căutat împăreună soluția cea mai bună. Nu m-am certat cu Firea, nici cu Burduja. Amândoi au fost de acord să venim cu o echipă și un program administrativ. Nu vreau să-l văd pe domnul profesor după patru ani cum explică că nu s-a putut, că s-a certat cu primarii de sector. Sunt ferm convins că va veni și va prezenta cu echipa toate realizările și împreună cu primarii de sector. Asta cred că ne dorim cu toții și asta cred că este așteptarea românilor la adresa politicienilor după 30 de ani de așteptări”, a declarat Ciolacu.

Cătălin Cîrstoiu a fost numit, în decembrie 2009, manager interimar al Spitalului Universitar de Urgență București. Cătălin Cîrstoiu este supranumit managerul ”avem de toate” așa cum l-a numit fondatoarea Asociației „Dăruiește Viață” Carmen Uscatu, în contextul tragediei de la Colectiv.

                                                                                                        Adina Bucur