2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:27
No menu items!

Medicul Șerban Brădișteanu, condamnat cu suspendare pentru favorizarea lui Adrian Năstase

spot_img

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, că şeful Secţiei de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca din Capitală, medicul Şerban Brădişteanu l-a favorizat pe Adrian Năstase

Serban Bradisteanu_SZ

Decizia luată este definitivă.

Decizia a fost luată de completul de cinci judecători de la Înalta Curte – doi dintre magistrați au decis achitarea medicului, dar ceilalți trei au schimbat decizia de achitare, dată inițial în acest caz, în condamnarea la 1 an cu suspendare.

Medicul a fost acuzat de procurori că în mod nejustificat a dispus menținerea în Spitalul Floreasca a lui Adrian Nastase, după tentativa de sinucidere din iunie 2012, imediat după condamnarea la doi ani de inchisoare cu executare în dosarul Trofeul Calității.

DNA a susţinut că, atunci când Adrian Năstase a fost adus la Spitalul Floreasca, medicul Brădişteanu l-a preluat nelegal la secţia sa, pentru a tergiversa cât mai mult punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei din dosarul „Trofeul calităţii”. Procurorii spun că rana lui Adrian Năstase era la gât, așadar nu se justifica internarea acestuia la Secţia de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca.

Adrian Năstase a fost internat la Spitalul Floreasca din 20 până în 26 iunie 2012, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce instanța a decis că spitalizarea lui nu împiedică punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei.