-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:41
No menu items!

Medicii vor fi plătiți dublu în zilele nelucrătoare

spot_img

medici

Guvernul a avizat plata dublă a personalului medical pentru zilele nelucrătoare – sâmbăta, duminica şi de sărbători – şi a aprobat suplimentarea bugetului Sănătăţii cu 200 milioane lei în vederea plăţii arieratelor. Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu, care a declarat că astfel ar putea înceta greva medicilor.

Executivul a aprobat, miercuri, o notă privind introducerea în regim de urgenţă în Parlament a unui amendament la legislaţia actuală în domeniu, astfel încât orele suplimentare efectuate de personalul medical în zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători legale, să fie plătite dublu.

În plus, printr-o hotărâre, bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 200 milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului, sumă care, potrivit lui Nicolăescu, va fi transferată Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru plata arieratelor din sistem, astfel încât anul 2013 să se încheie fără datorii, cât şi pentru cheltuielile de funcţionare ale unităţilor medicale.

Ministrul sănătăţii a arătat că este vorba despre angajamente luate de Guvern cu sindicatele din domeniu, iar în urma şedinţei Executivului va avea o întâlnire cu Federaţia Sanitas în urma căreia speră să se pună capăt conflictului de muncă declanşat de aceasta, iar greva anunțată pentru joi să fie suspendată.

Nicolăescu a reafirmat că este posibilă creşterea veniturilor personalului medical în 2014, dar etapizat şi în funcţie de veniturile pe care le va aduce în sistem introducerea pachetului de servicii medicale de bază.

Ministrul sănătăţii a declarat luni, după întâlnirea cu reprezentanţii Sanitas, că a convenit împreună cu aceştia suspendarea oricărui conflict colectiv de muncă, urmând ca miercuri după-amiază să aibă noi runde de discuţii.

R.D.