Pacienţii români au de astăzi şansa unei mai bune informări referitoare la starea lor de sănătate. În premieră pentru România, a fost lansat la cel de-al 19-lea Congres de medicină de laborator proiectul labtestsonline.ro, un site al cărui scop este acela de a furniza informaţii medicale pe înţelesul tuturor. Cu ajutorul www.labtestsonline.ro pacienţii pot afla informaţii legate de teste medicale, analize de laborator şi boli potenţiale. Mai mult de atât, pacienții primesc informații la primă mână cele mai noi analize și eficiența acestora.
România devine astfel a optsprezecea ţară unde este activ acest site, realizat de specialişti în medicina de laborator.
Prezent la lansare, Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătății și consilier al premierului Victor Ponta pe probleme de sănătate, a declarat pentru Sursa zilei că proiectul elimină „asimetria informaţională care este cauza multor rele din sistem.” Deşi internetul este plin de pagini informative, până acum nu existau surse credibile, realizate de specialiști pentru a intrepretaîn mod real rezultatele testelor clinice, fapt care ducea la creşterea abuzului de consultări medicale şi de investigaţii medicale.
Proiectul a fost lansat în 2001 de Asociaţia Americană de Chimie Clinică şi este rezultatul unei colaborări ale societăţilor profesionale care reprezintă comunitatea de laborator. Această pagină de internet a devenit în timp o sursă de încredere în privinţa explicaţiilor analizelor de laborator care ajută la depistarea precoce a unor probleme de sănătate.
Pe această pagină de internet sunt descrise 88 de teste pentru 14 afecţiuni iar peste nouă luni, conţinutul paginii-mamă de internet va fi în întregime tradus şi va conţine 280 de teste.(D.S.)