-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:59
No menu items!

Medic din Reșița, prins luând mită de la un pacient

spot_img

Medic din Reșița, prins luând mită de la un pacient

Un ortoped din Reşiţa (județul Caraș-Severin) a fost prins, miercuri, de ofițeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie în timp ce primea 200 de euro de la un pacient care urma să fie operat şi căruia îi ceruse 1.500 de euro pentru intervenţia chirurgicală.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Caraş-Severin, Valentin Cârstea, a declarat miercuri că, în cursul dimineţii, un ortoped din Reşiţa, angajat al Spitalului Judeţean, a fost dus la audieri la Parchet după ce ar fi primit 200 de euro de la un pacient care urma să fie operat.

„Polițiști ai Direcţiei Generale Anticorupţie, coordonați de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, au adus la audieri un medic ortoped din Reşiţa care este cercetat pentru solicitare şi primire a unei sume de la un pacient, pentru o operaţie”, a precizat Valentin Cârstea.

Surse din rândul anchetatorilor au explicat că medicul ar fi primit 200 de euro de la un pacient care ar fi fost de fapt un investigator sub acoperire. Ortopedul ar fi cerut iniţial 1.500 de euro, însă miercuri dimineață s-a mulţumit cu un avans.

Andrei Tudor