7.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 18:40
No menu items!

Meciul România – Ungaria: peste 1.000 de jandarmi vor asigura ordinea publică

spot_img

Peste 1.000 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor care vor fi prezenţi la meciul România – Ungaria, programat, vineri, pe Arena Naţională, de la ora 21.00, în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.00 doar pe bază de bilete şi invitaţii, se precizează într-un comunicat de presă remis joi de Jandarmeria Capitalei.

Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, jandarmii le recomandă suporterilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

Jandarmeria Capitalei le mai recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice și să se delimiteze de orice formă de violenţă verbală sau fizică care ar putea conduce la manifestări violente.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Spectatorilor le este, de asemenea, interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Naţionala României va întâlni Naționala Ungariei vineri, pe Arena Naţională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

R.D.