-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:21
No menu items!

Mechel Câmpia Turzii și-a reluat activitatea. Combinatul și-a redus pierderile, dar și cifra de afaceri

spot_img

Mechel Câmpia Turzii și-a reluat activitatea. Combinatul și-a redus pierderile, dar și cifra de afaceri

Mechel Câmpia Turzii şi-a reluat, luni, activitatea de producţie, după mai mult de un an de la oprirea utilajelor, potrivit unui comunicat al Invest Nikarom, compania care a preluat combinatul în luna februarie a acestui an cu 230 de lei. Pentru primele trei luni din 2013, Mechel Câmpia Turzii a raportat pierderi în scădere cu 17,5%, dar și o cifră de afaceri de 5,2 milioane de lei, față de 81,6 milioane de lei.

Capacitatea maximă de producţie la Mechel Câmpia Turzii se poate atinge în aproximativ 10 zile. Secţiile Trefilare la cald şi Zincare ale Trăgătoriei de Oţel şi-au reluat activitatea de producţie în conformitate cu planul stabilit. Conform companiei, există în stocuri materia primă necesară, iar toată producţia care se va obţine în perioada următoare este contractată.

Materia primă (sârma laminată) folosită în procesul de producţie este livrată de Ductil Steel Buzău, fiind produsă, la rândul ei, din ţagla furnizată de COS Târgovişte. De asemenea, începând de luni, a fost repornit Cuptorul de la COS Târgovişte.

Activitatea acestuia fusese întreruptă temporar cu prilejul zilelor libere prilejuite de 1 mai şi Sărbătorile Pascale. Stocurile de materiale şi de fier vechi sunt suficiente pentru derularea în condiţii optime a activităţii în perioada care urmează.

Mechel Câmpia Turzii este cea de-a treia întreprindere din fostul grup Mechel din România care şi-a repornit activitatea, alături de Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte (fost Mechel Târgovişte) şi Ductil Steel Buzău.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii a raportat pentru primele trei luni ale anului pierderi de 18,8 milioane lei, în scădere cu 17,5% faţă, în timp ce cifra de afaceri s-a prăbuşit la 5,2 milioane lei, de la 81,6 milioane lei.

Compania, intrată în insolvenţă în luna aprilie, a consemnat în intervalul analizat venituri de 28 milioane de lei (6,4 milioane euro), de 2,7 ori mai mici, reiese dintr-un raport transimis vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Cheltuielile combinatului au scăzut de 2,1 ori, de la 99,9 milioane lei la 46,8 milioane lei. Mechel Câmpia Turzii are datorii către firme afiliate în valoare de 454,1 milioane lei (103,6 milioane euro).Combinatul din Câmpia Turzii, alături de companiile Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, a făcut parte până în luna februarie din grupul siderurgic rus Mechel.

În perioada iunie 2012-aprilie 2013, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că în combinat au mai rămas aproximativ 300 de angajaţi.

Cosmina Croitoru