-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:32
No menu items!

Măsuri după cutremurele din Gorj. Examen de atestare profesională, pentru creșterea numărului de experţi pe siguranţă seismică

spot_img

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) va organiza un nou examen de atestare profesională a experţilor tehnici şi a verificatorilor de proiecte pentru asigurarea unui număr cât mai mare de specialişti atestaţi, a anunţat ministrul Cseke Attila, care a adăugat că vor fi atestaţi inclusiv noi experţi în siguranţă seismică.

Ministerul Dezvoltării a organizat, în decembrie 2021 şi iulie 2022, două sesiuni de atestare, în urma cărora s-au atestat 144 de experţi tehnici şi 772 de verificatori de proiecte în toate domeniile de atestare tehnico-profesională.

„Consolidarea clădirilor expuse riscului seismic a reprezentat, încă de la începutul mandatului meu de ministru, o prioritate absolută şi ne propunem să atestăm un număr suficient de experţi tehnici, mai ales pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate, întrucât aceştia au competenţe pentru expertizarea tehnică a construcţiilor, inclusiv în ceea ce priveşte evaluarea seismică”, a transmis Cseke Attila.

Ministrul a arătat că „în judeţele cele mai expuse riscului seismic din România, sunt foarte puţini experţi din acest domeniu sau nu sunt deloc”.

„De exemplu, în judeţul Gorj, afectat de cutremure, este înregistrat un singur expert tehnic, la fel şi în judeţul Vrancea, care a înregistrat un cutremur de magnitudinea de 4,1, sau în judeţul Buzău. În judeţele Bistriţa-Năsăud, Ialomiţa, Giurgiu, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vaslui, nu există niciun expert tehnic atestat”, a adăugat Cseke Attila.

Astfel, în perioada 26-30 iunie 2023, MDLPA organizează o nouă sesiune de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru toate domeniile de construcţii şi specialităţile de instalaţii.

Examenele, de tip test-grilă şi fără probă orală, vor fi susţinute, şi de această dată, cu sprijinul universităţilor de specialitate.

Ministerul precizeacă că înscrierile pentru susţinerea examenelor sunt realizate exclusiv on-line, în perioada 3 aprilie – 4 mai 2023, în portalul creat de MDLPA în acest scop: https://atestari.mdlpa.ro/portal/inscriere.

Județul Gorj a fost zguduit, luni, de un nou cutremur. Un seism cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a avut loc la ora 16.02, în apropiere de Târgu Jiu.

                                                                                                                 Adina Silav