-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:49
No menu items!

Măsuri dispuse de ANP faţă de şefi de penitenciare şi angajaţi, în urma evadărilor din ultima perioadă

spot_img

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat, joi, că a dispus o serie de măsuri faţă de şefi de penitenciare sau angajaţi ai acestor unităţi de detenţie, după evadările care au avut loc în ultima perioadă. A fost sesizată Comisia de Disciplină în cazul unor directori ai penitenciarilor Rahova, Buziaş şi Timişoara, dar şi în cazul unor subalterni ai acestora, care sunt consideraţi responsabili pentru situaţiile create.

Potrivit Administraţiei Naţionalăe a Penitenciarelor, măsurile, care vizează şefi şi angajaţi ai celor trei unităţi de detenţie, au fost dispuse „având în vedere recentele evenimente petrecute la nivelul unor unităţi penitenciare, prin care persoane private de libertate au reuşit să părăsească fără drept starea legală de deţinere”.

În cazul Penitenciarului Rahova, directorul ANP a decis să înainteze ministrului Justiţiei propunere de încetare a împuternicirii din funcţia de conducere a directorului unităţii al unităţii şi să revoce mandatul directorului adjunct.

În plus, directorul adjunct, poliţistul de penitenciare care a îndeplinit funcţia de şef de tură în noaptea de 10-11 mai şi cei care au îndeplinit funcţia de agent operativ principal – escortă în noaptea de 10-11 mai vor fi judecaţi de Comisia de Disciplină, faţă de aceştia fiind luate şi măsuri complementare de natură administrativă şi profesională. Deciziile în cazul angajaţilor penitenciarului Rahova au fost luate după ce un deţinut periculos, condamnat pentru tâlhărie şi internat la Spitalul Bagdasar Arseni, a fugit de sub escortă, fiind în libertate câteva ore.

Şi directorul Centrului Educativ Buziaş a fost revocat din funcţie după ce un tânăr internat în acest centru după o condamnare pentru tâlhărie a evadat, fiind prins câteva ore mai târziu. Tot la Buziaş, a fost sesizată Comisia de Disciplină împotriva poliţistului de penitenciare care a îndeplinit temporar funcţia de şef serviciu siguranţa deţinerii în 10 mai şi împotriva a trei poliţişti de penitenciare care au îndeplinit funcţia de agent operativ principal – supraveghere în ziua în care tânărul a evadat.

Măsuri similare vizează şi Penitenciarul Timişoara, unde directorul adjunct care se ocupă de siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, şeful de tură din 5 mai, şeful secţiei exterioare şi doi poliţişti de penitenciare au fost deferiţi Comisiei de Disciplină.

„Facem precizarea că incidentele de acest gen au caracter de excepţie în activitatea poliţiei penitenciare, iar ANP a realizat cu celeritate verificările cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentelor negative şi a dispus în consecinţă măsuri specifice sectorului operativ pentru eliminarea deficienţelor constate. Obiectivele instituţionale asumate vizează nu doar custodierea persoanelor private de libertate în condiţii de siguranţă, ci şi protejarea societăţii în raport de persoanele care execută pedepse privative de liberate”, susţine ANP.

În cursul lunii martie, o echipă de control formată din inspectori ai Corpului de control al ministrului Justiţiei şi specialişti din ANP a făcut un control la Penitenciarul Giurgiu, verificând, în principal, modul de respectare a procedurilor în vigoare pe linia siguranţa deţinerii, regimului penitenciar şi asistenţei psihosociale acordate persoanelor private de libertate.

Controlul a scos la iveală deficienţe, motiv pentru care directorul şi directorul adjunct ai penitenciarului Giurgiu au fost revocaţi din funcţie şi s-a decis declanşarea procedurii legale pentru revocarea din funcţie a de şefului serviciului siguranţa deţinerii.

                                                                                                                  Adina Silav