Sportivii care participă la Jocurile Olimpice de vară 2020 de la Tokyo vor avea o surpriză. În camerele în care sunt cazați, au fost montate paturi speciale, de carton. Decizia are drept scop împiedicarea relațiilor sexuale între sportivi. Paturile suportă o greutate de maximum 200 de kg și se dezmembrează la mișcări bruște.
Peste 18 mii de paturi au fost instalate în Satul Olimpic, iar acestea au fost confecționate dintr-un material special, adică din…carton!
Soluția neobișnuită ar avea legătură cu creșterea numărul de cazuri de persoane infectate, cel puțin așa au declarat organizatorii care au spus că astfel, vor să țină sub control pandemia.
Deși nedeclarat, motivul bănuit de toată lumea în alegerea acestui material este acela de a evita, pe cât posibil, relațiile sexuale între sportivi.
Paturile rezistă la cel mult 200 de kg și se strică la mișcări bruște și în forță, dezvăluie spaniolii de la Cadena Ser.
Există și un alt avantaj – paturile pot fi reciclate la finalul Jocurilor Olimpice.
Jocurile Olimpice de vară 2020 de la Tokyo se vor desfășura între 23 iulie și 8 august.