-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:08
No menu items!

UPDATE. Mașina viceprimarului Timișoarei, vandalizată: ”Probabil că se va încerca pe orice cale intimidarea mea”. Dosar penal, pentru distrugere

spot_img

UPDATE: Poliţiştii au întocmit dosar penal, după ce a fost sesizaţi că maşina viceprimarului municipiului Timişoara, Cosmin Tabără, a fost vandalizată în timp ce era parcată în faţa locuinţei acestuia.

”În cursul acestei zile, 25 ianuarie a.c., la nivelul Poliţiei Municipiului Timişoara a fost înregistrată o sesizare, cu privire la faptul că autoturismul unui bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Timişoara, a fost vandalizat, în timp ce se afla parcat în faţa casei sale. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiş.

Știrea inițială:

Mașina viceprimarului Timișoarei, Cosmin Tabără (PNL), a fost vandalizată. ”Da, mi-ați vandalizat mașina, în speranța că poate voi renunța la a milita pentru corectitudine, pentru examene corecte, pentru o competiție onestă. Cine a făcut asta? O victimă a ceea ce i s-a livrat în ultimii ani în Timișoara”, a scris el, miercuri, pe pagina de Facebook.

Tabără susține că vandalizarea mașinii are legătură cu activitatea administrativă sau politică a lui.

”Urmează probabil incendierea mașinii daca nu voi abdica de la principii, dar nu o voi face! Probabil că se va încerca pe orice cale intimidarea mea, dar vă anunț că nu renunț, voi rămâne același om care va căuta dreptatea oriunde voi fi.

Din păcate, prin modul vostru de a face politică ați transformat sau vreți să transformați Timișoara într-o Americă de Sud, dar nu veți reuși, pentru că Timișoara nu sunteți voi, Timișoara este reprezentată de intelectuali, de 4 universități cu recunoaștere internațională, de medici de renume, de oameni de artă și de cultură recunoscuți în afara granițelor tari, de o clasă de mijloc echilibrată, de școli care an de an șlefuiesc tinere talente”, a transmis Tabără.

El a precizat că așteaptă acum răspunsul Poliției la plângerea sa.

                                                                                                                 Adina Silav