Clasa politică românească este plină de specimene care își dau în petic, fie prin gesturile pe care le fac, fie prin declarațiile pe care le dau, debitând enormități greu de digerat.
Din păcate, a trebuit să ne obișnuim cu ei, însă, în momente apăsătoare, tensionate, cu o încărcătură psihoafectivă, acești politicieni, care se cred mari lideri, chiar și de opinie, ar trebui să înțeleagă, măcar în al doisprezecelea ceas, că, vorba cântecului, uneori e mai bine să tacă.
Sunt politicieni cărora, în aceste momente extrem de apăsătoare, rațiunea și bunul simț nnu le mai funcționează. Și nelipsiți sunt, cum se putea altfel, europarlamentarul Maria Grapini, ministrul apărării, Mircea Dușa, sau președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, politicieni care nu se dezic de metehnele lor.
Mircea Dușa pare a încerca să arate că este un demnitar care se implică, un politician căruia îi pasă, dar nu prea îi iese și dovedește, mai degrabă, că este într-un fel cam anacronic și pe lângă subiect.
Va trebui ca organele statului şi în Parlament urgent legislaţia care reglementează acest domeniu al autorizărilor să fie modificată, să fie mult mai dură şi controalele să fie intensificate astfel încât spaţiile de alimentaţie publică, spaţiile publice să respecte toate normele de securitate în domeniul incendiilor
Mircea Dușa
Maria Grapini se ceartă, pe pagina sa de Facebook, cu obsedații care îi postează poze porno. Asta între două postări pline de sfaturi, învățăminte, critici și regrete după tragedia din Colectiv. Ar fi bine să se întrebe și de ce are parte de asemenea reacții.
Sunt imbecili care de câteva zile postează pe pagina mea fotografii porno. Mulţumesc celor care mă anunţă! Dar anunţ obsedaţii (obsedatele) că mă voi ocupa să-i reclam. Comunicarea decentă ține de educaţie şi respect! Doamne cât mai avèm de făcut în aceste direcţii! Nici măcar acum, când o situaţie specială în ţară proștii nu ştiu să se acundă! Vă rog să-mi scuzaţi limbajul dar contextul este special!
Maria Grapini
Andreea Paul (Vass) nu știe ce să facă mai întâi – să plângă moartea unor tineri nevinovați, să se ia la trântă cu Ministerul Sănătății sau să-și facă reclamă pentru donarea unor calculatoare. Și dacă nu și-a stabilit prioritatea mesajelor, a ales să le combine.
Marșul Tăcerii. Să plângem când e de plâns, dar să nu uităm să facem când e de făcut! Fiecare poate face un gest, oricât de mic. Un gând, un dar. Am ales marșul dăruirii în tăcere. Pentru copiii și tinerii din Țara Oașului am donat două calculatoare: unul către școala din Lechința și unul către școala din Coca, după ce alte 15 laptopuri le-am donat nu demult Liceului Tehnologic Ionita G. Andron din Negrești Oaș. Școlile din Călinești Oaș aveau mare nevoie acum de aceste calculatoare. În județul Satu Mare, doar 36% din populație are acces la internet. Accesul la informatie prin tehnologii moderne și abilitatea de a le folosi sunt obligatorii pentru copiii noștri. Accesul la internet în școli nu este un moft, este o necesitate. In mediul rural nevoile sunt mai acute și voi continua aceste acțiuni dedicate tinerilor Sătmarului
Andreea Paul
ÎN CĂUTAREA SOLUȚIILOR INSTITUȚIONALE. Inainte de ultima cumplită tragedie, dar după multe alte tragedii, am adresat o listă de întrebări punctuale Ministerului Sănătății despre starea actuală gravă și finanțarea spitalelor publice la care răspunsul este o adevărată BATJOCURĂ: http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari.detalii…. Suntem trimiși pentru vizualizarea modului în care s-au cheltuit banii publici în spitalele de stat la site-ul: www.monitorizarecheltuieli.ms.ro care debordează de „transparență” și „justă informare” a cetățeanului și a demnitarilor. Dovada aici. De câți morți mai este nevoie pentru a transparentiza cheltuielile publice pentru sănătate?
Andreea Paul
Aurelian Pavelescu rămâne, în acest top, poate cel mai derapat politician, iar discursul său este, în esență, unul abject, dincolo de logica precară a exprimării. Poate și-a dat și el seama, ulterior, poate că vreun binevoitor l-a tras de mânecă, pentru că a ales să șteargă de pe pagina sa de Facebook comentariul incalificabil și nedemn pentru un politician. Ba mai mult, și-a închis și contul.
Doliu naţional nu este justificat. Accidentul de la Clubul bucureştean, la un spectacol.
Chiar dacă îi voi supăra pe mulţi, afectaţi de tragedie în mod sincer, vreau, la rândul meu, să fiu sincer, ca un semn de respect pentru voi.
Decretarea de doliu naţional de către guvern, la cererea preşedintelui României, nu este justificată. Doliul naţional se decretează atunci când se consemnează, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru ţara, popor, naţiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre aşa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un şir de erori, chiar încălcări legale.
Ceea ce nu se ştie, este faptul că în Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare săptămână, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotina, chiar droguri, în ritmuri demenţiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. Într-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru că nu se poate vorbi nici măcar la ureche. Totul este dominat de febră violenţei, exchibitionismului şi sexului. Cine sunt tinerii aceştia, cine sunt părinţii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Vă asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea romană (o parte) s-a afundat.
Să fiu bine înţeles. Îmi place muzica rock (nu toate genurile, desigur), iar marii reprezentanţi ai genului fac parte din patrimoniul cultural. Dar acest tip de manifestări sunt inacceptabile, pentru că au decăzut în promiscuitate. O afacere mizeră, de fapt. Doliul naţional nu a fost pentru sarmanii tineri carbonizaţi, ci pentru cei care l-au decretat, un act de propagandă politică. Ar trebui decretat un doliu pentru că există doliu naţional, că este posibil aşa ceva… Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea romana, care, când ţara trece prin cea mai mare criză din istorie, se afunda în promiscuitate: o generaţie, a câta, pierdută.
Aurelian Pavelescu
Valeriu Motoc