-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:44
No menu items!

MASACRUL COLECTIV. Măsură fără precedent luată de procurori. Cine ar putea plăti intervenția pompierilor

spot_img

Cei doi inspectori de prevenire de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), judecați pentru că nu au împiedicat funcționarea localului, ar putea fi condamnați, dar și obligați să suporte costul intervenției pompierilor în noaptea tragediei.

Căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, de la ISU Bucureşti-Ilfov, arestaţi preventiv, au fost trimişi în judecată de DNA, pe 4 decembrie, fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI.

Procurorii militari din cadrul DNA au arătat, în rechizitoriu, că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 29.680 de lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului din clubul Colectiv.

„Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii cpt. Radu Antonina şi cpt. Matei George Petrică, la momentele controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparţinând SC Colectiv Club SRL, dar şi prin efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în condiţiile permiterii funcţionării societăţii în lipsa autorizaţiei pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015, consecinţa fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data menţionată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie”, se arată în rechizitoriu.

La această sumă s-ar mai putea adăuga 60.000 de lei – bani încasați de patronii clubului Colectiv în lunile în care au funcționat nelegal.

Pentru a putea acoperi acest prejudiciu, procurorii militari au decis să le pună celor doi sechestru pe locuințe.

În plus, în dosar s-au constituit parte civilă şi părinţii uneia dintre victimele incendiului de la Colectiv, decedată pe 1 noiembrie, “apreciindu-se că una din urmările imediate produse prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu a fost lezarea dreptului la viaţă, fără a se menţiona cuantumul acestor pretenţii civile”.