-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:25
No menu items!

MASACRUL COLECTIV. Ancheta se extinde la intervenție. În ce alte dosare mari procurorii ar trebui să urmeze aceeași procedură

spot_img

Cercetările în cazul Colectiv sunt departe de a se fi încheiat. Chiar dacă, după şase luni de la tragedie, trei dosare au fost trimise în judecată, procurorii au disjuns cauza şi fac în continuare investigații. Prin urmare, în vizorul anchetatorilor au intrat și instituţii ale statului, precum Inspectoratul pentru Situații de Urgență, dar și medici, relatează Antena3.

”Disjungerea cauzei în ceea ce priveşte alte infracţiuni pentru care nu s-a dispus în prezenta cauza trimiterea în judecată şi care au fost sesizate prin plângeri formulate în cursul urmăririi penale ori care vizează instituţii ale statului (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ori alte instituţii ori autorităţi), precum şi în ceea ce priveşte tratamentul medical acordat persoanelor internate ce au suferit leziuni traumatice urmare a incendiului din Colectiv”, se precizează în referatul prin care anchetatorii i-au trimis în judecată pe propietarii clubului și pe reprezentanții firmei de artificii.

În același timp, spitalele din România  – care au cheltuit cinci milioane de lei pentru tratarea si transportul răniţilor din incendiul de la clubul Colectiv – cer despăgubiri celor vinovaţi de tragedie şi s-au constituit părţi civile în dosar.

În total, 13 unități medicale au intervenit pentru salvarea victimelor, alături de Ministerul Apărării şi Şcoala Superioară de Aviaţie, care i-a transportat în unităţile medicale din străinătate.

Decizia de extindere a anchetei în dosarul “Colectiv” ar trebui să constituie un exemplu și pentru alte cauze, constituite în urma unor tragedii și în care nu s-au găsit până acum vinovați pentru modul în care s-a intervenit și pentru faptul că, în cazul în care autoritățile și-ar fi făcut corect datoria, probabil că multe familii nu ar mai fi fost nevoite acum să-și plângă morții.

Unul dintre aceste dosare este cel al accidentului aviatic din Apuseni, în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion. Nici astăzi, după mai bine de doi ani de la tragedie, nici un angajat al vreunei instituții a statului nu răspunde pentru că autoritățile nu au fost în stare să localizeze și să găsească epava avionului (STS, Romatsa, ISU, Ministerul Transporturilor), care a fost descoperită de localnici. Mult prea târziu însă pentru victime. Și în dosarul “Apuseni”, ca și la “Colectiv” există plângeri formulate în cursul urmăririi penale care vizează aceste instituții.

Un alt dosar în care s-ar putea aplica rețeta “Colectiv” vizează o tragedie similară: accidentul aviatic de la Siutghiol, în care și-au pierdut viața pilotul elicopterului, copilotul, asistenta și medicul echipajului SMURD de la Constanța care s-a prăbușit, pe 15 decembrie 2014, în apa înghețată a lacului. Nici în această cauză nu a fost investigat și nu a fost trimis în judecată până acum niciun eventual responsabil de modul în care s-a intervenit pentru salvarea celor patru, deși operațiunea care ar fi trebuit să se limiteze la câteva minute a durat ore, iar victimele nu au mai avut nicio șansă de supraviețuire. Și în acest dosar există plângeri depuse în cursul urmării penale care vizează responsabili din instituții ale statului, pe care procurorii nu le-au luat însă în considerare până în prezent.

Cel mai recent dosar este cel care vizează scandalul dezinfectanților diluați din spitale și compania Hexi Pharma. Nimeni nu a fost pus sub acuzare până acum în dosarul în care au fost audiați doar reprezentanții companiei, nu și responsabili ai instituțiilor cu care aceasta a derulat contracte (zeci de spitale din București și din țară), și nici dintre cei ai instituțiilor care ar fi trebuit să verifice modul de derulare a acestor contracte și modul în care produsele companiei respectă standardele. Mulți medici acuză faptul că infecțiile nosocomiale au ucis sute de români, mulți dintre ei copii, care ar fi putut fi salvați dacă nu ar fi contractat în unități medicale infecții care le-au agravat suferințele și i-au dus către moarte. Mai mult, potrivit tolo.ro, DNA și DIICOT au avut în lucru plângeri care l-au vizat pe patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, dar nu au făcut investigații.

R.D.