-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:28
No menu items!

Masacru într-un sat din nordul Irakului

spot_img

Jihadişti au omorât zeci de persoane, majoritatea membri ai minorităţii yazidi, în satul irakian Kocho

irak - rebeli

Jihadişti au ucis zeci de persoane, majoritatea membri ai minorităţii yazidi, în satul irakian Kocho (nordul Irak-ului), au declarat sâmbătă un martor şi oficiali care au evocat un „masacru”.

La începutul luniii august, jihadişti din cadrul grupării teroriste Statul Islamic (SI) au preluat controlul asupra mai multor sate şi oraşe cu populaţie majoritar yazidi şi creştină în provincia Ninive, în apropiere de Regiunea Autonomă irakiană Kurdistan, obligând zeci de mii de persoane să se refugieze.

Avem informaţii de la numeroase surse, atât din regiune, cât şi de la servicii de informaţii, potrivit cărora (vineri) după-amiaza un convoi de persoane înarmate (din cadrul SI) a intrat în acest sat„, a declarat pentru AFP Hoshyar Zebari, un oficial irakian de rang înalt. „Au atacat locuitori, majoritatea (etnici) yazidi, care nu şi-au abandonat locuinţele„, a spus acesta, referindu-se la minoritatea kurdofonă nemusulmană, considerată „eretică” de către jihadişti. „Au comis un masacru asupra locuitorilor„, a declarat Zebari, precizând că „aproximativ 80 de persoane au fost omorâte”.

Harim Kamal Agha, un oficial din cadrul Uniunii Patriorice din Kurdistan (UPK), din provincia Dohuk, care se învecinează cu provincia Ninive, a declarat că este vorba despre 81 de morţi, adăugând că atacatorii au condus femeile în centre de detenţie asupra cărora deţin controlul.

Un combatant yazidi, Mohsen Tawwal, a declarat telefonic pentru AFP că a văzut un număr mare de cadavre în sat. „Am reuşit să pătrundem într-o parte a (satului) Kocho, în care erau asediaţi locuitori, dar am ajuns prea târziu„, a spus el. „Erau cadavre peste tot. Am reuşit să găsim doar două persoane în viaţă. Toate celelate au fost ucise„, a spus el.

R.D.