2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:58
No menu items!

Marius Iacob, la CSM: Soluţiile definitive de achitare în dosarele DNA, un aspect negativ, dar nu îngrijorător

spot_img

Propus pentru funcția de procuror șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), procurorul Marius Iacob a declarat marți, după interviul susținut la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), că îşi propune creşterea calităţii urmăririi penale, precizând că au fost situaţii în care s-au dat soluţiile definitive de achitare în dosarele DNA, acesta fiind un aspect negativ, dar nu îngrijorător.

Procurorul Marius Iacob a precizat că, printre obiectivele sale pentru funcţia de adjunct al şefului DNA se numără menţinerea standardelor de performanţă ale activităţii instituţiei şi creşterea calităţii urmăririi penale. „Sunt mai multe obiective pe care mi le-am propus şi pe care le-am prezentat Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Evident că unele dintre ele vizează menţinerea standardelor de performanţă ale activităţii DNA şi totodată creşterea calităţii de urmărire penală. Au fost situaţii în care instanţele, în dosarele instrumentate de procurorii DNA, au pronunţat soluţii definitive de achitare. Acesta este un aspect negativ al activităţii, dar nu este îngrijorător”, a declarat Marius Iacob, după interviul susţinut la CSM.

Întrebat dacă regretă faptul că lasă în urmă cazuri ca „Elodia” şi va activa la DNA, procurorul Marius Iacob a spus că, pe lângă un mic regret, are şi o satisfacaţie că va lucra într-o structură de elită. „DNA are un specific aparte. Eu mi-am desfăşurat activiatea preponderent în zona de criminalistică. Este un mic regret, dar, în paralel, am şi o satisfacţie că lucrez într-o structură de elită a Ministerului Public, o strucutră cu oameni bine pregătiţi profesional şi cu multe performanţe profesionale”, a adăugat Iacob.

Marius Iacob, propus de ministrul justiţiei pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DNA, a fost intervievat, marţi, de membrii Secţiei pentru procurori a CSM.

Tot marţi vor susţine interviurile în fața membrilor CSM generalul maior Ion Vasilache, propus procuror şef al Secţiei Parchetelor Militare, Camelia Sutiman, propusă pentru funcţia de procuror şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), şi Simona Brădiceanu, propusă pentru funcţia de procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare din PICCJ.

Cei patru candidaţi la funcţiile de conducere din DNA şi Parchetul General susţin, timp de 30 de minute, proiectele de management, după care răspund timp de 75 de minute întrebărilor membrilor Secţiei pentru procurori a CSM .

Miercuri vor fi intervievaţi la CSM Claudiu Constantin Dumitrescu, propus pentru funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din DNA, Iuliana Nedelcu, propusă procuror şef al Secţiei Judiciare din PICCJ, şi Antonia Eleonora Constantin, propusă procuror şef adjunct al aceleiaşi secţii.

R.D.