-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:58
No menu items!

Marius Iacob, în ședința DNA: Rată de achitare de 40% („Esențial”, Antena 3)

spot_img

Procurorul – șef adjunct al DNA, Marius Iacob, a anunțat, marți – în ședința organizată de urgență la DNA, pentru desemnarea unui șef interimar la conducerea instituției- că DNA a înregistrat o rată a achitărilor de 40% în dosarele care au ajuns în instanță. Informația – care arată dezastrul  din DNA – a fost prezentată în exclusivitate, în emisiunea „Esențial”, de la Antena 3, realizată de jurnalista Ana Maria Roman. 

Potrivit surselor citate la „Esențial”, în aceeași ședință s-a discutat despre presiunile uriașe care ar fi fost făcute de către oamenii Laurei Kovesi asupra Ancăi Jurma – cea care a asigurat, timp de 6 luni, interimatul la șefia DNA – pentru a se opune clasării dosarului „DIPI”. 

„În aceeași ședință, recomandarea a fost să nu se mai poarte discuții în mediul privat cu foști procurori, cu foste foste persoane din interiorul instituției, făcându-se astfel referire inclusiv la Laura Codruța Kovesi” , a precizat Ana – Maria Roman. 

Marți, în ședința organizată de urgență la sediul DNA, s-a decis că procurorul – șef adjunct Călin Nistor va asigura conducerea interimară a Direcţiei. Asta, după ce Anca Jurma a anunţat că nu mai vrea un mandat la conducerea instituţiei. 

Andrei Tudor