6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:05
No menu items!

Marin Condescu, reținut pentru fals și spălare de bani

spot_img

condescu

Președintele Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost reținut, marți seară, de procurori în dosarul în care este acuzat de fals și spălare de bani.

Pe 7 octombrie, mai multe percheziţii au avut loc atât la locuința din Târgu Jiu (județul Gorj) a lui Marin Condescu, cât și la sediul clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie. Surse judiciare precizau atunci că Marin Condescu este suspectat de spălare de bani şi fals.

În aceeași zi, Condescu spunea că a aflat de la jurnalişti despre percheziţii și preciza că “orice control din partea statului este binevenit”. “Nu m-a sunat nimeni de la vreo instituţie să mă întrebe ceva, ştiu doar ce am aflat de la dumneavoastră şi de la televiziunile care mi-au cerut un punct de vedere. Eu sunt în drum spre Târgu Jiu acum şi sper ca în cursul zilei să aflu şi eu mai multe despre ceea ce se întâmplă”, declara Condescu, citat de Mediafax.

Anchetatorii arătau că percheziţiile derulate în Târgu Jiu și în Capitală au fost dispuse într-un dosar în care Marin Condescu este suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul Pandurii Târgu Jiu cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără a înscrie însă în contabilitate aceste operaţiuni.

Marin Condescu mai este cercetat într-un dosar penal care are legătură tot cu un împrumut acordat echipei de fotbal Pandurii, ancheta fiind începută iniţial în vara acestui an de Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu, care şi-a declinat competenţa către Parchetul Tribunalului Gorj, iar de acolo dosarul a ajuns la DNA.

La începutul lui 2013, conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO), principalul finanţator al clubului Pandurii, a depus trei plângeri penale împotriva lui Marin Condescu, cerând clarificări asupra modului în care au fost cheltuite sume importante. Ulterior, reprezentanţii CEO au cerut de mai multe ori înlocuirea lui Condescu din funcţia de preşedinte al CA de la Pandurii.

R.D.