-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:16
No menu items!

Marile magazine de electronice, amendate pentru reduceri false de Black Friday

spot_img

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, vineri, că, în prima zi de activitate, Comandamentul Special Black Friday a amendat cu 275.000 de lei unsprezece operatori economici, printre care marile magazine de electronice Altex și Flanco.

Conform ANPC, în prima zi de activitate, „Comandamentul Special Black Friday” a verificat 11 mari operatori economici care promovau reduceri speciale în această perioadă, iar valoarea amenzilor date tuturor operatorilor controlați s-a ridicat la 275.000 lei.

Asta după ce s-a constatat că se practicau vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea, și lipsa indicării, pe site-ul societății, în mod clar și neechivoc a datei la care încetează oferta sau dacă oferta se referă la stocul de bunuri disponibil.

Cei 11 operatori verificați sunt Altex România SRL, Flanco Retail SA, FineStore Distribution SRL, Vivre Deco SA, Studio Moderna SRL, Arsis Trading SRL, Lc Waikiki Retail Ro SRL, Elefant SRL, Premium Store SRL, Pc Garage SRL și Evolution Prest Systems SRL.

ANPC precizează că acestor sancțiuni li s-au adăugat 10 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte, doar site-ul www.mediagalaxy.ro remediind abaterile pe loc.

Comandamentul Special Black Friday își continuă verificările și în perioada următoare, iar oamenii pot trimite reclamații legate de promoțiile din această perioadă pe adresa de e-mail [email protected].

Comandamentul are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore, a ofertelor cu promoţii din această perioadă, indiferent de domeniul de activitate.

                                                                                                                  Adina Silav