1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:15
No menu items!

Marii retaileri: Dacă greva în transporturi ține mai mult de două zile, apar probleme de aprovizionare

spot_img

retail

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) a transmis că prelugirea grevei declanșate de transportatori va avea efecte atât asupra operațiunilor marilor rețele comerciale cât și asupra consumatorilor, care nu se vor mai putea aproviziona în condiții de normalitate.

”În prezent, rețelele de magazine membre ale AMRCR au stocurile asigurate, însă dacă greva va dura mai mult de două zile, putem anticipa că vor apărea probleme în primul rând la produsele proaspete – legume, fructe, lapte, carne şi peşte, dar ulterior și stocurile celorlalte mărfuri vor avea de suferit”, a declarat Delia Nica, director executiv al AMRCR, potrivit unui comunicat de presă.

Asociația s-a declarat ingrijorată de mărirea accizelor la carburanți, unul dintre motivele principale pentru care transportatorii au recurs la grevă.

Transportatorii rutieri de mărfuri au comunicat că au oprit, luni, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări, a anunțat Augustin Hagiu, reprezentantul Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR).

Vlad Bârleanu