Ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi seară, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3, că președintele PNL, Crin Antonescu, nu i-a cerut demisia, așa cum anunțase, în cursul zilei, purtătorul de cuvânt al partidului, Cristina Pocora. De altfel, aceasta a făcut declarația tot la Antena 3, la emisiunea 100 de minute, moderată de Alessandra Stoicescu.
Întrebată de Mihai Gâdea de ce, totuși purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că liderul partidului i-a cerut demisia, Mariana Câmpeanu a spus că „probabil Cristina Pocora a vorbit din auzite”. Ministrul a precizat că președintele Crin Antonescu i-a spus că îi înțelege situația familială și că o lasă pe ea să decidă ce va face.