6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:55
No menu items!

Marian Preda se retrage din politică după modelul Papahagi

spot_img

Preda a anunțat, marți, că a demisionat de la conducerea Fundației Mișcarea Populară din motive personale

Marian-Preda-310x207-300x200

Marian Preda a anunțat, marți dimineață, că, din motive personale, şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară. El a precizat că pleacă din această funcţie cu convingerea că nu este posibilă o schimbare din interior a clasei politice din România.

În data de 10.06.2014, mi-am depus, din motive personale, demisia din funcţia de Preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară. Mă retrag din fruntea Fundaţiei cu satisfacţia că în cele 14 luni în care am condus-o, alături de membrii fondatori, de echipa tehnică, de coordonatorii judeţeni, de voluntari, de cei peste nouă mii de membri şi cu sprijinul celui care a generat proiectul, dl. Preşedinte Traian Băsescu, am făcut din Fundaţia Mişcarea Populară o instituţie cunoscută şi respectată, un vector important al promovării valorilor, principiilor şi soluţiilor de centru-dreapta în spatiul public din România.

Marian Predapreședinte Fundația Mișcarea Populară

Preda mai precizează că va continua să promoveze în societatea civilă principiile, valorile şi soluţiile de centru-dreapta, meritul, munca, libertatea, adevărul, echitatea, interesul national, valorile euro-atlantice.

Universitatea din Bucureşti, în care lucrez de douăzeci de ani, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială pe care o conduc, sunt cel mai potrivit şi sigur loc pentru a o face; prin cărţile şi articolele pe care le amânasem o vreme, prin studenţii, masteranzii şi doctoranzii mei, prin proiectele şi rapoartele de cercetare care să fundamenteze politici publice, voi continua să contribui la modernizarea şi democratizarea societăţii româneşti. Prin activitatea din ultimul an am fost în preajma mediului politic, l-am privit cu ochi de sociolog de aproape dar fără să deschid uşa şi să fac pasul în partea „cealaltă”, peste gardul politicii. Nu mă retrag, însă, într-un turn de fildeş, revin în turnul de veghe al mediului academic, al societăţii civile. Sunt convins că de acolo va veni până la urmă schimbarea în bine a României.

Marian Preda
președinte Fundația Mișcarea Populară

Pe 17 februarie anul acesta, un alt lider al Mișcării Populare, Adrian Papahagi, și-a anunțat retragerea din viața politică, tot din motive personale. La fel ca și Marian Preda acum, și Papahagi anunța la acea dată că nu renunță la lupta pentru valorile în care crede și pentru asanarea spațiului public românesc și se va bate pentru toate acestea din poziția de intelectual.

Trei luni mai târziu, Papahagi – care, în realitate, în toată perioada așa-zisei retrageri a sa a fost prezent la aproape toate manifestările publice organizate de liderii PMP – a anunțat că revine în viața politică.

Raluca Dan