4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:24
No menu items!

Maria Şarapova, învinsă de Caroline Wozniacki la Turneul Campioanelor

spot_img

Sportiva daneză Caroline Wozniacki s-a impus după un meci spectaculos, care a durat trei ore şi 13 minute

Maria Sharapova a pierdut locul I

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, locul 2 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 7-6 (4) 6-7 (5), 6-2, de sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 9 WTA, în primul meci al Grupei Albe de la Turneul Campioanelor.

Wozniacki s-a impus după un meci spectaculos, care a durat trei ore şi 13 minute.

În celălat meci al grupei se vor întâlni, tot marţi, jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 3 WTA şi poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA.

În primul meci din Grupa Roșie, disputat luni, Serena Williams a dispus tot în două seturi, 6-4, 6-4, de sârboaica Ana Ivanovic, locul 7 WTA. De asemenea, Simona Halep a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, în primul meci disputat de sportiva română la Turneul Campioanelor de la Singapore, în Grupa Roşie a competiției.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, se va disputa la Singapore din acest an şi până în 2018. Competiţia reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se vor întrece pentru premii de 6,5 milioane de dolari.