1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:20
No menu items!

Marea Britanie nu ar putea face faţă unui război cu Rusia, susţine un fost oficial de rang înalt din armată

spot_img

Sir Michael Graydon, fost şef al Royal Air Force (RAF), susţine că Marea Britanie nu ar putea reacţiona în faţa unor atacuri ale Rusiei, „deoarece forţele de apărare au fost decimate”

RAF_marea britanie

Marea Britanie nu s-ar poate apăra în faţa ameninţării militare venite din partea Rusiei, susţine un fost oficial de rang înalt din armata britanică, citat de „Daily Mail”.

Astfel, Sir Michael Graydon, fost şef al Royal Air Force (RAF), susţine că Marea Britanie nu ar putea reacţiona în faţa unor atacuri ale Rusiei, „deoarece forţele de apărare au fost decimate”.

Declaraţia acestuia intervine în contextul în care autorităţile locale au dezvăluit, joi, că avioane de vânătoare britanice au fost trimise miercuri să intercepteze două avioane militare ruse în largul coastelor peninsulei Cornwall (Anglia). Bombardierele ruseşti de tip Tupolev-95 au fost interceptate şi escortate în afara zonei în care au fost semnalate, fără să fi pătruns în spaţiul aerian britanic.

Premierul britanic David Cameron a minimalizat incidentul: „Ruşii încearcă doar să demonstreze ceva şi nu cred că merită vreun răspuns. Cred că acest incident demonstrează de fapt că dispunem de avioanele, piloţii şi sistemele necesare pentru a apăra Marea Britanie„.

Fostul oficial din forţele aeriene britanice îl contrazice însă pe Cameron. El a arătat că numărul avioanelor de vânătoare a fost redus drastic în ultimii ani, ajungând de la 26 la sfârşitul Războiului Rece la 7 în prezent.

R.D.