1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:06
No menu items!

Marea Britanie ia în calcul reintrodecerea vizelor pentru români

spot_img

Ministrul pentru Brexit, David Davis, a declarat, joi, că Marea Britanie va avea libertatea să introducă vize pentru români, polonezi sau bulgari, după despărţirea de Blocul comunitar, relatează Euractiv.com.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, Davis a fost întrebat dacă Marea Britanie ia în calcul introducerea vizelor pentru cetăţenii polonezi, români sau bulgari şi dacă acest aspect reprezintă o temă a discuţiilor pe marginea Brexit. „Da, o vom face. Din moment ce nu vom mai fi membri ai Uniunii Europene, vom fi liberi să ne stabilim politica privind migranţia aşa cum credem de cuviinţă. Asta nu înseamnă că cetăţenii statelor UE nu vor putea veni sau munci în Marea Britanie, însă avem această libertate”, a afirmat Davis.

Negociatorul şef al UE pentru Brexit a precizat că va fi nevoie de timp pentru a fi înregistrate progrese în negocierile pentru Brexit. „Există o nouă dinamică în negocierile pe tema ieşirii Marii Britanii din UE, dar nu sunt suficiente progrese. Singurul mod în care să se înregistreze suficiente progrese este ca toate angajamentele asumate în cadrul celor 28 de state membre să fie respectate”, a spus Barnier.

Emanuel Stan