-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:08
No menu items!

Marea Adunare afgană a aprobat tratatul de securitate cu SUA

spot_img

 

afghanistan-loya-jirga

Marea Adunare tradițională afgană, Loya Jirga, a aprobat duminică tratatul de securitate cu SUA și i-a cerut președintelui Hamid Karzai să promulge cât mai repede acest acord, în condițiile în care președintele afgan intenționează să amâne semnarea lui, în ciuda insistențelor Washingtonului, precizează AFP.

Acest acord “a fost aprobat de membrii Loya Jirga” și “îi cere președintelui să promulge acest acord până la sfârșitul lui 2013”, a afirmat Fazul Karim Imaq, vicepreședinte al Marii Adunări, reunite de joi la Kabul.

Tratatul bilateral de securitate definește modalitățile unei prezențe militare americane în Afganistan, după retragerea celor 75.000 de soldați ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/, la sfârșitul lui 2014. După luni de negocieri dificile, Kabulul și Washingtonul au ajuns la un acord săptămâna aceasta cu privire la textul tratatului.

Însă joi, la deschiderea lucrărilor Marii Adunări, Karzai a anunțat că acordul, care trebuie să fie aprobat și de parlament, nu va fi promulgat decât după alegerile prezidențiale, programate la 5 aprilie 2014. Aflat la putere din 2001, cu sprijinul SUA, Karzai nu mai poate participa la acest scrutin, Constituția afgană interzicând un al treilea mandat.

Washingtonul este nemulțumit de perspectiva unei amânări și lasă să planeze amenințarea unei retrageri totale a trupelor americane.

 

C.A.