4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:43
No menu items!

Mare atenție la apa îmbuteliată pentru bebeluși. Ce mărci respectă normele

spot_img

Asociația pentru Protecția Consumatorilor a identificat mărci de apă care nu respectă normele în domeniu

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a analizat conținutul a 12 mărci de apă recomandată pentru hidratarea și prepararea hranei bebelușilor (Bucovina – Bebe Bucovina, Aquatique, Izvorul Minunilor, Aqua Carpatica, Humana, Hipp, San Benedetto, Jana, My Water, Voslauer Junior, Kids, Vedda). Studiul astfel realizat atrage atenția autorităților asupra modului în care unii producători de apă potabilă înțeleg să respecte legislația în vigoare, dar și în privința lipsei de transparență din partea unor instituții ale statului.

La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere mai multe obiective printre care clarificarea aspectelor ce țin de denumirile apelor potabile consumate de către consumatori, prezentarea aspectelor legale ce țin de comercializarea fiecărui tip de apă potabilă, identificarea instituțiilor statului cu atribuții în domeniul supravegherii calității apei și al respectării legislației privind producerea și comercializarea acestora, analizarea principalelor mărci de apă minerală naturală plată atât din punct de vedere al respectării legislației privind etichetarea, dar și al modului în care informațiile de pe eticheta produselor analizate corespund unui nivel de informare adecvat luării de decizii în cunoștință de cauză în momentul achiziționării acestui tip de produs, identificarea și analizarea mărcilor de apă existente în oferta comercianților, destinate pentru hidratarea și pregătirea hranei bebelușilor.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC România, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Prin apă potabilă se înţelege apa destinată consumului uman și anume orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente. În aceeași categorie intră și toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman.

Identificarea și analizarea mărcilor de apă existente în oferta comercianților, destinate pentru hidratarea și pregătirea hranei bebelușilor

Apa reprezintă cca. 75% din masa corporală a unui sugar, 60% din cea a unui adult şi 50% din cea a unei persoane în varstă. Din această cauză, sugarii au nevoie de 3 ori mai multă apă decât adulţii, raportat la greutatea lor. Necesarul zilnic este de cca. 120 ml/kg corp. În acest sens, apele minerale naturale plate (necarbogazoase) cu mineralizaţie scăzută (oligominerale) reprezintă alegerea optimă, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 978/2006. Unele dintre aceste ape minerale naturale sunt atestate clinic de către Societatea Română de Pediatrie (apa Aqua Carpatica și apa Aquatique), de către Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” (apa Bucovina) sau se autorecomandă, cum ar fi apa Izvorul Minunilor, precizând pe etichetă mențiunea ”recomandată pentru prepararea hranei sugarilor”.

studiu apa bebelusi

Apa destinată hidratării și pregătirii hranei bebelușilor trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

– slab mineralizată – conţinutul de săruri minerale, calculat ca reziduu fix total, nu este mai mare de 500 mg/l;

– conţinutul de sodiu este mai mic de 20 mg/l;

– corespunde pentru prepararea alimentelor destinate sugarilor – numai după efectuarea de teste clinice conform pct. 4 al cap. II din anexa nr. 1 din HG nr. 1020/2005 şi cu respectarea conţinutului în NO3 prevăzut în anexa nr. 4 din HG nr. 1020/2005;

– conținutul de nitrați este mai mic de 50 mg/l;

– conţinutul în fluoruri să fie mai mic de 1,5 mg/l. Apele potabile cu un conținut de fluoruri mai mare de 1,5 mg/litru nu sunt recomandate pentru consumul regulat al sugarilor şi copiilor sub 7 ani.

O atenție deosebită trebuie acordată conținutului de nitrați din apa folosită pentru hidratarea și pregătirea hranei bebelușilor. Conform unui studiu realizat în anul 2012 de către o echipă de medici din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, în perioada 1997 – 2005 s-au înregistrat la nivel național 3314 cazuri de methemoglobinemie, boală cunoscută și sub denumirea de boala albastră a noilor născuți, care este de fapt o intoxicație acută cu nitrați. Din fericire, pentru anul 2011 s-au raportat la nivel național numai 84 de cazuri, din care 60% provin din regiunea nord-est a țării. Concentrații mari de nitrați în apa de băut se înregistrează în județele Dolj, Mehedinți și Botoșani, unde în 75% din fântâni se înregistrează un nivel ridicat de nitrați, peste limita admisă de 50 mg/l. În același studiu se atrage atenția ca în cazul sugarilor hrăniți artificial în primele 12 luni de viață, adică cu lapte praf, probabilitatea apariției bolii albastre crește, datorită faptului că la sugarii hrăniți artificial se dezvoltă o aciditate gastrică scăzută, situație ce permite dezvoltarea bacteriilor nitrat-reducătoare care convertesc nitrații în nitriți. În concluzie, toxicitatea nitraților este determinată de transformarea acestora în nitriți, aceștia favorizând apariția methemoglobinei(Methemoglobina rezultată în urma oxidării fierului feros al hemoglobinei la fier feric, nu poate lega oxigenul și determină astfel scăderea oxigenării țesuturilor. Clinic se evidențiază prin cianoza ciocolatie, dispnee, anxietate, palpitații, confuzie), care la concentrații de 80% generează asfixierea și moartea sugarului.

Analizând modul în care producătorii de apă destinată hidratării și pregătirii hranei bebelușilor, fac cunoscute prin intermediul etichetei, compoziția chimică a apei, s-au constatat următoarele aspecte la apele analizate:

– la 75% nu se menționează conținutul de nitriți;

– la 50% nu se menționează PH-ul apei;

– la 42% nu se menționează conținutul de nitrați;

– la 33% nu se menționează conținutul de fluoruri, cloruri și potasiu;

– la 25% nu se menționează conținutul de reziduu sec;

– la 17% nu se menționează conținutul de sulfați și hidrogen carbonat;

– la 8% nu se menționează conținutul de magneziu și calciu.

CITIȚI AICI TABELUL PRIVIND COMPOZIȚIA CHIMICĂ A APELOR ANALIZATE

În privința recomandării referitoare la păstrarea produsului după achiziționare de către consumator, la 75% dintre producători mențiunea este neclară, de tipul „A se feri de acțiunea directă a razelor solare și de îngheț”. O mențiune corectă și utilă consumatorului este cea folosită de către 25% dintre producători, respectiv „A se depozita în loc răcoros, 4-25 grade Celsius, ferit de îngheț și soare.” în zilele de vară cu temperaturi peste 25 grade Celsius păstrarea produsului în condiții necorespunzătoare din punct de vedere al temperaturii, duce la migrarea unor substanțe din compoziția ambalajului de plastic cum ar fi bisfenol A (BPA), ftalați și dioxine, substanțe responsabile cu apariția anumitor afecțiuni cum ar fi: obezitate, infertilitate, atacuri cardiace și cancer.

În privința modului de utilizare a produsului după desigilare, doar 25% dintre producători oferă instrucțiuni clare privind folosirea apei destinate hidratării și preparării hranei bebelușului, cum ar fi: „Cutia desigilată se păstrează în frigider. Dacă cutia a fost desigilată de mai mult de 2 zile, atunci apa trebuie fiartă înainte de utilizare” sau „După deschidere, păstrați sticla ferită de lumină la o temperatură de maxim 10 grade Celsius. Dacă sticla este deschisă de mai mult de 2 zile, recomandăm fierberea apei înainte de utilizare”.

La producătorul SC Rio Bucovina SRL s-a identificat același tip de apă, cu o compoziție chimică identică, de la aceeași sursă, respectiv C7-SECU, însă cu două denumiri diferite: Bucovina și Bebe Bucovina, ambele îmbuteliate la o cantitate de 5 l. În această situație, a fost încălcat art. 21, alin. 1 din HG nr. 1020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale care menționează faptul că „este interzisă comercializarea sub mai multe denumiri comerciale a apei minerale naturale provenite din aceeași sursă.” S-a remarcat faptul că cele două produse se comercializează și la prețuri considerabil diferite, astfel: Bucovina – 5 litri se vinde cu 4,53 lei, în timp ce Bebe Bucovina la aceeași cantitate se vinde la un magazin cu produse exclusiv destinate bebelușilor la prețul de 11 lei.

Alte aspecte care încalcă prevederile legale în vigoare, sesizate la acest producător, se referă la următoarele mențiuni: „Când vrei ce este mai bun pentru puiul tău, alege apa plată Bucovina pentru că asigură copilului tău hidratarea corectă datorită mineralizării echilibrate, pH-ului optim și conținutului foarte scăzut de fluoruri, nitrați și nitriți.” În urma analizei comparative a compoziției chimice pentru cele 12 tipuri de apă destinată hidratării și preparării hranei bebelușilor, s-a constatat că apa Bebe Bucovina are conținutul cel mai ridicat de nitrați, respectiv 4,71 mg/l.

Atât timp cât legislația în domeniu nu obligă producătorul de apă potabilă să declare compoziția chimică după o structură standardizată, nu putem vorbi despre o informare corectă, completă și precisă. În acest caz, consumatorul nu are posibilitatea să aleagă acest produs în cunoștință de cauză, ci influențat de publicitatea producătorilor. În ceea ce privește apa destinată hidratării și pregătirii hranei bebelușilor, legislația în vigoare nu stabilește criterii clare în privința constituienților și valorilor acestora. Totodată, instituțiile care recomandă utilizarea anumitor tipuri de ape la pregătirea hranei sugarilor nu sunt transparente în privința procedurilor folosite în acest scop. Astfel de produse, ar trebui certificate de către organisme notificate/acreditate de către Ministerul Sănătății/Organismul Național de Acreditare

Conf. univ. dr. Costel Stanciu
președinte APC România

Olimpia Diaconiuc