-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:48
No menu items!

Marcel Ciolacu: „Iohannis va avea ultimul cuvânt”

spot_img

Conducerea PSD se reuneşte, luni, de la ora 11.00, la sediul central, pentru a valida negocierile din ultimele zile cu reprezentanţii PNL, dar şi propunerea de premier cu care PSD va merge la Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. Social-democraţii spun că anul viitor vor fi mai multe majorări de venituri. În privinţa propunerii de premier, PSD şi PNL au stabilit că pot merge fie cu varianta unui premier prin rotaţie de la fiecare partid, fie cu premier de la fiecare partid, iar şeful statului să decidă pe cine va desemna. „Klaus Iohannis va avea ultimul cuvânt”, a declarat, luni dimineață, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

În privința programului de guvernare, prim – vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a precizat, luni dimineață, că nu se poate ști dacă vom avea sau nu săptămâna aceasta un nou guvern și că sunt încă negocieri neîncheiate pe unele domenii.

„Nu e gata programul de guvernare. Noi de aceea am început negocierile cerând execuția bugetară. Am venit cu propuneri pentru a crește veniturile. E absolut necesar ca, în această perioadă, populația să fie ajutată. Nivelul de trai a scăzut, inflația e aproape 8%, e absolut necesar ca statul român să ajute populația”, a declarat Grindeanu, înaintea ședinței Consiliului Politic Național al PSD.

Prim-vicepreședintele PSD a negat și că luni ar exista o întâlnire informală între liderii PSD, PNL și Klaus Iohannis. „Nu aveam habar de o asemenea întâlnire, dar cred că trebuie să discutăm în mandate constituționale, nu trebuie să se depășească aceste mandate”, a precizat Grindeanu. 

Ulterior, și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că nu s-a discutat despre o eventuală întâlnire informală cu Klaus Iohannis. 

Raluca Dan