1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:11
No menu items!

Marcel Ciolacu explică demisia FIREAscă a Gabrielei Firea: S-a retras voluntar, nu are legătură cu scandalul azilelor

spot_img

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că Gabriela Firea s-a retras „voluntar” pentru că nu are nicio legătură cu scandalul azilelor groazei, în calitate de ministru. Premierul a repetat, joi, de două ori, la anunțul demisiei lui Marius Budăi, ministrul Muncii, că este „o demisie firească”. În ședința de guvern de joi, la începutul căreia Ciolacu a anunțat gestul lui Budăi, a participat și Gabriela Firea, ca ministru al Familiei.

Marcel Ciolacu o apără pe Gabriela Firea, susținând că în calitatea sa de ministru, nu a avut nicio legătură directă cu scandalul azilelor groazei. 

„Am avut astăzi o discuție la Guvern cu doamna ministru Gabriela Firea pe tema ”azilelor groazei”. Îmi este foarte clar că doamna Gabriela Firea în calitate de ministru nu are nicio legătură directă cu acest caz. Cu toate acestea, a fost o presiune uriașă în ultimele zile la adresa domniei sale, din cauza unor colaboratori ai doamnei ministru pentru care s-a probat deja implicarea. În consecință, până la clarificarea tuturor aspectelor legate de acest caz, doamna Firea a decis să își depună mandatul de ministru al Familiei. Vreau să subliniez că apreciez gestul voluntar pe care l-a făcut doamna Firea”, a scris premierul Ciolacu pe Facebook.

În aceeași postare, Ciolacu avertizează aleșii locali care au vreo legătură cu verificările la azile să își asume și ei politic o decizie.

„Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Aștept acum ca și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu “azilele groazei” să își asume pe deplin responsabilitatea. Toți trebuie să facă un pas în spate”, a mai scris Ciolacu.

Prim-ministrul mai atrage atenția că sistemul din acest domeniu, al persoanelor vulnerabile, nu se schimbă peste noapte cu câteva demisii.

„Lucrurile nu se vor schimba, însă, doar cu un număr de demisii. Cel mai grav ar fi ca această indignare legitimă a societății să fie acoperită de un șir de demisii, iar în spate lucrurile să rămână la fel. Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara acest sistem odios care a corupt conștiințe în schimbul banilor. Mi-am asumat ca prim-ministru acest lucru. Și voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română și de restul cultelor din România, precum și de societatea civilă. Nu am nicio milă pentru cei care au distrus viețile și sufletele unor oameni fără apărare!”, a adăugat Marcel Ciolacu.

M. Nedelcu