-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:33
No menu items!

Marcel Ciolacu, despre reducerea consumului la energie: „Ne-am plătit porţia de obligaţie, 50 de ani de comunism e suficient”

spot_img

Președintele PSD Marcel Ciolacu a vorbit, marți seara, într-un interviu exclusiv acordat jurnalistei Mădălina Mihalache la Antena 3 CNN, despre salariile demnitarilor, despre cum ar trebui să răspundă românii apelurilor de la Bruxelles privind reducerea consumului la energie, dar și despre pasiunile sale – una dintre acestea, jocul Catan, cu ajutorul căruia se relaxează alături de nepoți, dar și de liderii social-democrați Sorin Grindeanu și Alfred Simonis.

Astfel, întrebat, în cadrul interviului, dacă românii vor trebui să schimbe becuri sau să scoată maşina de spălat din priză, liderul PSD a declarat: „Nu e nimeni obligat să facă nimic. Eu, cât voi fi copreşedinte la această coaliţie, nu o să susţin ceva să mai oblige încă o dată românii. Gata, am fost obligaţi. Noi ne-am plătit porţia de obligaţie, 50 de ani de comunism e suficient„.

Mădălina Mihalache: Kelemen Hunor spunea că va lucra în birou la 20 de grade, Tanczos Barna la 15 grade. Dumneavoastră la ce temperatură veţi lucra?

Marcel Ciolacu: Eu o să merg în vizită la ei şi o să văd cum stau. La domnul Tanczos Barna la 15 grade o să merg des. 

Despre majorarea salariilor demnitarilor, președintele PSD a declarat că este de acord cu majorarea salariilor primarilor pentru că există o diferenţă între legea 153 şi grila demnitarilor. „Au rămas încă în grila de 2017-2018 şi oricum nu vor fi aduşi la zi. Vor fi aduşi la anul 2021”, a spus Marcel Ciolacu care a precizat că se vor găsi bani pentru aceste majorări, deoarece este vorba despre doar 3.100 de beneficiari. „Nu e un fenomen de masă, dar e un lucru corect”, a mai spus Ciolacu. 

Liderul PSD a vorbit în același interviu și despre pasiunile sale. Puteți urmări declarațiile sale AICI. 

Interviul integral cu președintele PSD poate fi urmărit miercuri, în emisiunea Decisiv la puterea a treia” de la Antena 3 CNN, cu Cătălina Porumbel, Gina Vacariu şi Mădălina Mihalache.

Raluca Dan