-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:55
No menu items!

Marcel Avram l-a adus pe Tom Jones în România pe bani publici

spot_img

Jones-tom

Sub pretextul promovării brandului turistic național, Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a încredințat un „contract-sponsorizare” de aproape 150.000 de euro firmei  D&D East Entertaiment, societatea parteneră a impresarului Marcel Avram care a organizat în România concertul lui Tom Jones de vineri seară. Doar că șefii ANT au ajuns să promoveze brandul de țară la Sala Palatului din București – locația concertului susținut de cunoscutul artist.

Crearea brandului turistic național, celebra frunză din mandatul fostului ministru al dezvoltării, Elena Udrea, oferă prilejul pentru tot felul de afaceri cu mari semne de întrebare. Astfel, sub pretextul promovării acestui brand se aruncă constant pe fereastră miliarde de lei din bani publici.

Spre exemplu, vineri seară, de la ora 20:00, Sir Tom Jones a susţinut un nou concert la Sala Palatului din Bucureşti, la aproape doi ani de la precedentul său concert în aceeaşi locaţie.

Tom-Jones-Bucuresti

Afișele agățate pe stâlpii din oraș (foto sus) prin care se anunța spectacolul de vineri seară arătau că evenimentul are și finanțare publică. Sursa Zilei a descoperit că pentru acest concert Autoritatea Națională pentru Turism a atribuit, pe 29 octombrie, un contract prin negociere fără anunț de participare, în valoare de 638,566.87 RON firmei SC D&D Event Entertaiment SRL. La un curs de 4,5 lei/euro, finanțarea primită înseamnă aproximativ 142.000 de euro. Obiectul contractului: „Servicii de promovare a brandului turistic național cu prilejul concertului Tom Jones, care va avea loc pe data de 01.11.2013”. Firma este controlată, în procent de 90%, de Denisa Săndulescu, partenera din România a lui Marcel Avram, organizatorul concertului.

Surse din piața de entertaiment au explicat pentru Sursa Zilei că, pentru amploarea evenimentului, finanțarea acordată de Autoritatea Națională pentru Turism este mai mult decât generoasă, în condițiile în care pare cam greu de explicat cum s-ar putea promova brandul de țară pe pereții Sălii Palatului din București.

Făcând o paralelă, pentru un eveniment mult mai amplu, Festivalul Bestfest, care din informațiile noastre este înscris în circuitul internațional, Autoritatea Națională pentru Turism a acordat o finanțare mult mai mică. Astfel, tot pentru promovarea brandului turistic, organizatorul Bestfest – Emagic Live, a primit de la ANT o finanțare de 464,980.50 RON.

Cristi Ciupercă