-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:13
No menu items!

MApN ține secret un incident aviatic. Un elicopter PUMA a aterizat forțat după ce elicea s-a rupt

spot_img

Toate elicopterele PUMA ale MApN sunt oprite acum de la zbor

IAR-330_Puma_SOCAT

Un elicopter al Forțelor Aeriene Române a fost implicat, marți, într-un incident aviatic după ce o pală a elicei s-a rupt în zbor, iar piloții au fost nevoiți să aterizeze forțat. Ministerul Apărării nua dorit să mediatizeze acest caz. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Elicopterul efectua o misiune de antrenament și se întorcea către București, la Baza 90 Otopeni. În aparatul de zbor se afla doar echipajul, format din trei membri, piloții și un mecanic de bord. Aparatul a început să vibreze foarte tare, așa că echipajul a lut decizia de a-l coborî cât mai repede. Au reușit să-l aterizeze forțat în câteva zeci de secunde, pe un câmp din județul Argeș, în apropiere de Florești. Aviatorii au reușit să scape teferi, aparatul nu a luat foc și nu s-a dezmembrat de la impcatul cu solul. Când au ieșit din elicopter, membrii echipajului au văzut că una din cele cinci pale ale elicopterului era ruptă. Dacă s-ar fi dezmembrat în bucăți elicopterul, greu și-ar fi dat seama cineva că pala fusese ruptă.

O comisie de anchetă a venit la fața locului, inclusiv procurorii militari. Oficialii din Ministerul Apărării au luat decizia de a opri de la zbor toate elicopterele PUMA, până la găsirea cauzei incidentului.

MApN nu a făcut însă niciun fel de comunicare oficială despre incident. Sursa Zilei a cerut un punct de vedere de la Biroul de Presă.

La trei ore de la publicarea acestui material, MApN confirmă informațiile apărute, fără să dea vreun detaliu în plus.

Marţi, 17 martie a.c, în timpul unui zbor de antrenament, echipajul unui elicopter IAR-330 PUMA al Bazei 90 Transport Aerian a sesizat vibraţii peste limita normală şi a acţionat conform procedurilor în vigoare. După aterizare, în urma verificărilor, s-a constatat fisurarea unei pale a elicei anticuplu. Niciun membru al echipajului nu a fost rănit. O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene anchetează circumstanţele producerii evenimentului. În acest moment, elicopterele IAR-330 sunt oprite de la zbor până când vor fi stabilite cauzele incidentului.

comunicat MApN

Marilena Nedelcu