-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:41
No menu items!

MApN s-a sucit! De la 4 elicoptere ucrainene venite în România, acum aflăm că vor fi 14 aparate de zbor

spot_img

Ministerul Apărării a dat publicității, marți după-amiază, un nou comunicat în care precizează că Ucraina va trimite în România 14 elicoptere Airbus, nu doar 4, așa cum anunțase inițial, când a apărut informația, publicată și de Sursa Zilei, că cele patru aeronave au intrat în spațiul aerian al României.

Iată succesiunea evenimentelor privind elicopterele ucrainene apărute în spațiul aerian al țării noastre.

ORA 10.35

Sursa Zilei a publicat imaginile publice, apărute pe portalul Flight Radar, în care se vedeau patru aeronave ucrainene, intrate în spațiul aerian al României. Indicativele de pe hartă arătau că era vorba despre 1 elicopter și trei avioane, dar viteza de deplasare a aparatelor de zbor indica faptul că erau patru elicoptere, care au aterizat la Iași.

ORA 12.00

Ministerul Apărării confirmă că patru elicoptere din Ucraina au aterizat la Iași și se vor îndrepta către Airbus Brașov, unde au de executat lucrări de mentenanță.

ORA 14.45

Pe Flight Radar apar cele 4 elicoptere care se îndreaptă spre Brașov, dar și o a doua formație, formată din alte 5 elicoptere din Ucraina, abia intrate în spațiul aerian românesc. 

Din nou, indicativele unora dintre elicoptere nu apar ca fiind cele reale.

De exemplu, unul dintre aparatele de zbor apare ca fiind H145, elicopter Airbus, dar în poza care se deschide, este un Mi-8 rusesc! Specialiștii consultați de Sursa Zilei susțin că este probabil să se fi folosit aceeași înmatriculare de la un elicopter mai vechi, pentru că și Mi8-ul este tot ucrainean.

Ora 15: 45

Ministerul Apărării confirmă, după o oră de la aceste informații, că cele 5 elicoptere sunt tot din Ucraina și că, de fapt, vor fi 14 astfel de aparate de zbor care vor veni la Airbus Brașov. În acest comunicat nu se mai precizează nimic despre lucrările de mentenanță. Trebuie specificat că Ucraina are în dotarea Gărzii Naționale de coastă 14 elicoptere Airbus din Franța, achiziționate începând cu anul 2018, și pentru care compania franceză face lucrări de mentenanță în mai multe țări, inclusiv în România, la IAR Brașov.

”Ca urmare a primirii aprobărilor diplomatice de survol din partea autorităţilor române, încă cinci elicoptere ucrainene configurate pentru executarea misiunilor civile şi fără armament la bord se află, la acest moment în deplasare către judeţul Braşov, pentru operaţiuni de mentenanţă planificate la Airbus Helicopters România” a transmis Ministerul Apărării.

”În total, au fost acordate aprobări diplomatice de survol, pentru deplasarea către Airbus Helicopters România, pentru 14 elicoptere, restul aparatelor de zbor urmând a sosi în perioada imediat următoare”, a mai precizat ministerul.

Marilena Nedelcu