-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:16
No menu items!

Manifestațiile de la Kiev continuă

spot_img

proteste ucraina

Opoziţia ucraineană, care vrea înlăturarea puterii în urma eşecului integrării europene a Ucrainei şi reprimării unor manifestaţii pro-UE, a rămas mobilizată marţi, în ciuda respingerii moţiunii de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Mykola Azarov.

După vot, 20.000-30.000 de manifestanţi s-au reunit în Piaţa Independenţei, un loc simbolic al „revoluţiei potrocalii” din 2004.

„Suntem aici pentru a face revoluţie. Vom rămâne aici până la victorie, nu ne este frică de nimic”, a declarat pentru AFP un manifestant, Anatoli Kriluşin, în vârstă de 65 de ani, acuzând Guvernul că a „trădat poporul”.

„Vă îndemn să nu renunţaţi. Avem nevoie de o nouă putere”, le-a cerut manifestanţilor campionul mondial de box Vitali Kliciko, liderul partidului de opoziție Udar (Lovitură).

Liderul Udar a cerut schimbarea completă a puterii — demisia guvernului condus de premierul Mykola Azarov și a președintelui Viktor Ianukovici. ‘Noi cerem demisia guvernului. Întreaga conducere a Ministerului de Interne ar trebui să fie urmărită penal. Guvernul premierului Azarov este responsabil de reprimarea demonstrației și de colapsul economic’, a spus Kliciko.

Parlamentul unicameral ucrainean (Rada Supremă) a respins marți moțiunea de neîncredere împotriva guvernului condus de premierul Mykola Azarov, pe care opoziţia îl consideră de eșecul integrării Ucrainei în Uniunea Europeană și represiunea manifestațiilor proeuropene, relatează AFP și Ria Novosti.

Doar 186 de deputaţi au susţinut textul, propus de trei grupuri ale opoziţiei, în timp ce, pentru a fi aprobată, moţiunea avea nevoie de 226 de voturi. Partidul Regiunilor, aflat la putere în Ucraina și care deține majoritatea în parlament, nu a participat la vot.

Trei manifestanţi acuzaţi că au provocat tulburări duminică, în faţa administraţiei prezidenţiale, au fost arestaţi marţi, conform Interfax, fapt ce a condus la protejarea preşedinţiei de mai multe cordoane ale poliţiei şi forţelor antirevoltă.

Mai multe manifestaţii au fost reprimate în mod violent în ultimele zile, fiind răniţi peste 100 de poliţişti, studenţi şi jurnalişti.

Preşedintele Viktor Ianukovici a optat să plece din Ucraina marţi, într-o vizită de stat de trei zile în China, unde este prevăzută semnarea unor acorduri economice, după care se va deplasa în Rusia, ţara care a jucat un rol decisiv în decizia Ucrainei de a nu semna un acord de asociere cu UE.

C.A.