-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:08
No menu items!

MANIFESTAȚII ÎN GRECIA: Peste 30.000 de greci au iesit pe străzi.

spot_img

 

manifestatii in grecia

Conform relatărilor reprezentanților poliției, miercuri, la Atena si Salonic a avut loc o grevă generală de 24 de ore în semn de protest faţă de un nou plan de austeritate negociat de Guvernul grec cu UE şi FMI.

Protestatarii au devenit violenți, aruncând cu cocteiluri Molotov înspre organele de ordine, acestea din urmă ripostând cu grenade şi gaze lacrimogene.  Un pavilion de de promovare al unei companii de telefonie a fost cuprins de flăcări, mai multe vitrine de magazine au fost sparte, polițiștii protejând cu un cordon uman locațiile importante, cum ar fi hotelurile de lux. Accesul în Parlament a fost blocat cu o barieră metalică

Confruntările au continuat și în piața Syntagma, extinzându-se până la Ministerul Finanţelor.

Organele abilitate au mobilizat un număr de aproximativ 5.000 de poliţişti pentru a ține sub control violențele din Grecia. La Atena a fost estimat in jurul amiezei un număr de peste 15.000 de protestatari, în timp ce la Salonic numărul acestora s-a ridicat la aproximativ 18.000 de persoane.

Manifestanții au organizat marșuri, cel mai numeros fiind cel al sindicaliștilor comuniști Pame, reuniți în spatele sloganurilor „Nesupunere” şi „Fără noi sacrificii pentru plutocraţie”, în timp ce un alt marş era dirijat de sindicatele GSEE şi Adedy, organizatoarele zilei de acţiune împotriva noului plan de austeritate aflat în pregătire.

Demonstranții scandau tot felul de slogane și lozinci, printre care și „no pasaran”, semnalând astfel „vânzarea pe lucru de nimic”.

Sub presiunea manifestațiilor din stradă, Ministerul de Finanţe a comunicat că noul plan de austeritate a fost „încheiat” în cadrul unei întruniri între premierul Antonis Samaras, din tabăra conservatorilor și ministrul său de Finanţe, Yannis Stournaras.

Măsurile de economisire şi reforme structurale vizează tăieri de salarii în sectorul public, de pensii şi servicii sociale. Aceste măsuri trebuiesc supuse aprobării partenerilor coaliţiei guvernamentale, necesitând în cele din urmă acceptul creditorilor internaţionali

Greva afectează mare parte din populație, poșta și majoritatea serviciilor administrative, fiind inchise. Micii comercianți însă și-au păstrat magazinele deschise. Niciun serviciu de legătură cu insulele nu era asigurat.

De asemenea, 12 zboruri ale companiilor elene Olympic Air şi Aegean Airlines au fost anulate, controlorii aerieni întrerupându-și activitatea timp de trei ore .

Planul de salvare a Greciei se bazează pe reduceri salariale, taieri de pensii și ajutoare sociale, în vreme ce deblocarea tranşei de împrumut de 31,5 miliarde de euro urmează a fi discutată în parlament înainte de Eurogrupul din 8 octombrie