Manfred Weber, președintele Partidului Popular European, a publicat vineri un mesaj de susținere pentru Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale, avertizând că nu este vorba doar de viitorul României, ci și despre al Europei.
„Duminică, voi, românii, veți decide viitorul țării voastre. Dar miza este chiar mai mare. Nu este vorba doar despre viitorul României, ci despre viitorul Europei, despre ideea noastră de a lucra împreună la nivel european, ca prieteni, împotriva celor care vor să ne distrugă libertatea și democrația.
De aceea vă îndemn să mergeți la vot, să participați și vă îndemn, de asemenea, să votați pentru un candidat pro-european puternic în România.
Sunt Manfred Weber, președinte Partidului Popular European, și lupt pentru o Europă unită, în care suntem egali”, a afirmat el, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.
D.Constantin